„Cine ești Tu, Doamne?” (Fapte 26:15)

   „Domnul mi-a vorbit cu mână puternică”, nu există nici o scăpare când vorbeşte Domnul nostru, căci El întotdeauna ne face captivă înţelegerea noastră. Ţi-a vorbit Dumnezeu în mod direct? Dacă da, nu poţi confunda stăruinţa cu care El ţi-a vorbit în limbajul pe care-l cunoşti cel mai bine, nu prin cuvinte, ci prin împrejurări.

   Dumnezeu trebuie să distrugă puternica încredere pe care o avem în propriile noastre convingeri. „Ştiu că aceasta trebuie să fac” – şi, deodată, vocea lui Dumnezeu ne vorbeşte într-un fel care ne copleşeşte prin revelarea adâncimii ignoranţei noastre. Tocmai prin felul în care hotărâm să-L slujim arătăm că nu îl cunoaştem. Îi slujim lui Isus într-un duh care nu este al Lui, îl rănim prin felul cum pledăm pentru El, cum apărăm drepturile Lui în duhul diavolului. Cuvintele noastre sună bine, dar duhul nostru este cel al unui duşman. „El i-a certat şi le-a zis: «Nu ştiţi de ce duh sunteţi însufleţiţi».” Duhul Domnului nostru într-un ucenic al Lui este descris în 1 Corinteni 13.

   L-am prigonit pe Isus prin hotărârea zeloasă de a-L sluji în modul meu personal? Dacă simt că mi-am făcut datoria, dar, făcând-o, L-am rănit pe El, pot să fiu sigur că aceea n-a fost datoria mea, deoarece ea nu a cultivat un duh umil şi liniştit, ci duhul satisfacţiei proprii. Noi ne imaginăm că orice lucru neplăcut este datoria noastră! Aceasta nu seamănă cu Duhul Domnului nostru care spune „îmi place să fac voia Ta, Dumnezeule”.