"Aplecîndu-Se spre ea, a certat febra şi febra a lăsat-o." (Luca 4:39)

   Orice febră este o dovadă de boală; dar aici, febra are un înţeles spiritual. Vrăjmaşului îi place să introducă în lucrul credinciosului febra care face ca activitatea sa să fie agitată şi penibilă pentru alţii şi obositoare şi epuizantă pentru el însuşi. În cîte cămine creştine este "febră" nu numai din pricina unei soacre! Oarecare membru din familie care se agită şi se nelinişteşte ca mama, este deajuns. O! Aceste nelinişti care ne încreţesc fruntea şi ne ascund faţa Domnului, agitaţia aceasta care aduce un duh de dezbinare şi de suferinţă, cît de penibile sînt!

   Domnul Isus cunoaşte dorinţa noastră de a-I sluji şi de a împlini bine lucrul pentru EI; şi totuş dacă avem o rîvnă înfierbîntată, firească, legalistă El nu va putea să fie de acord cu slujba noastră. Vrăjmaşul o ştie şi fără-ndoială pentru aceasta ne împinge Ia agitaţie. Cum îşi face "febra" aceasta jocul în viaţa slujitorilor Lui tineri sau în vârstă! Poate că el este pe cale de a înteţi în noi dorinţa de a juca un rol, sau poate ne-a împins să ne comparăm cu alţii, voind să-i depăşim... sau poate sîntem concentraţi asupra noastră şi iată că începe o "febră" de temeri, plîngeri şi critici.

   Dar Domnul este prezent. El doreşte să Se plece spre noi. El ia mîna care-I slujeşte, vede că este caldă şi fierbinte, mîna aceasta care ar vrea atît de mult să facă ceva pentru El, şi astfel El trece de Ia unul Ia altul certînd "febra" şi făcîndu-ne apţi de a-I sluji cum vrea El. El ne vindecă de această fierbinţeală care nu vine de la Duhul Sfînt; dar numai dacă ne dăm seama de starea noastră El poate interveni. Atunci, cînd ne-am oprit şi-L putem asculta,?Domnul Se pleacă asupra noastră şi porunceşte duhului de "febră" să ne părăsească.

   "Îndată, ea s-a ridicat şi I-a slujit". Izbăviţi de orice agitaţie şi orice zel firesc, vom putea să-I slujim într-un nou fel de viaţă înoită de El.

   Numai din dragoste pentru El va putea decurge o slujire roditioare care să-I aducă cinste, uitîndu-ne definitiv pe noi înşine.

   Să nu ne aşteptăm la aprecieri şi laude de la oameni, căci atunci nu suntem într-o stare bună, ci, cînd suntem neînţeleşi, dispreţuiţi şi părăsiţi, ni s-a făcut harul să semănăm cu Domnul nostru iubit.