„Voi fi ca roua pentru Israel". (Osea 14:5)

   Roua este o sursă de prospeţime. Este provizia naturii pentru înnoirea feţei pământului. Ea cade noaptea, şi fără ea vegetaţia ar muri. Această mare valoare înnoitoare pe care o are roua este foarte des recunoscută în Scripturi şi folosită ca un simbol al înviorării spirituale. Aşa cum natura este scăldată în rouă, tot aşa Domnul Îşi înnoieşte poporul. În Tit 3:5, acelaşi gând al înviorării spirituale este legat de lucrarea Duhului Sfânt şi e numit „înnoirea făcută de Duhul Sfânt“.

   Sunt mulţi lucrători creştini care nu recunosc cât de importantă este roua cerească pentru viaţa lor, şi, ca urmare, nu au prospeţime şi energie. Duhul lor este uscat şi plecat din lipsă de rouă.

   Iubitul meu tovarăş de slujire, recunoşti tu prostia unui muncitor care încearcă să lucreze toată ziua fără să mănânce? Dar recunoşti tu prostia unui slujitor al lui Dumnezeu care încearcă să lucreze fără a se hrăni cu mana cerească? Totuşi, nu este suficient să ai o alimentaţie spirituală ocazională. În fiecare zi trebuie să primeşti „înnoirea făcută de Duhul Sfânt“. Cunoşti foarte bine diferenţa dintre a pulsa cu toată fiinţa ta de energia şi prospeţimea vieţii divine a lui Dumnezeu şi simţământul de epuizare şi oboseală. Tăcerea şi liniştea aduc roua. Noaptea, când frunzele şi iarba sunt liniştite, plantele îşi deschid porii pentru a primi proaspăta şi revigoranta baie. Şi roua spirituală vine când stai în tăcere în prezenţa Stăpânului. Stai liniştit înaintea Lui, pentru că graba te împiedică să primeşti roua. Aşteaptă înaintea lui Dumnezeu până când te simţi saturat, umplut de prezenţa Lui. Apoi mergi mai departe cu îndeplinirea următoarei tale slujbe, conştient fiind de prospeţimea şi energia lui Hristos.

   Roua nu cade niciodată acolo unde este arşiţă sau vânt. Temperatura trebuie să scadă, vântul să înceteze, iar aerul să ajungă la un punct de răcoare şi linişte –linişte absolută – înainte ca particulele invizibile de umezeală să devină roua care îmbăiază orice plantă sau floare. Şi harul lui Dumnezeu nu vine să aducă odihnă şi înnoire sufletului nostru, până nu ajungem la un moment de linişte deplină înaintea Lui.