„Dacă dă El pace ..." (Iov 34:29)

   El dă pace în mijlocul furtunii. În timp ce navigăm pe lac cu El, departe de uscat, pe îndepărtate adâncimi, deodată, sub cerul nopţii, se stârneşte o furtună puternică. Pământul şi iadul parcă s-au mobilizat împotriva noastră, şi fiecare val ameninţă să scufunde barca noastră. Atunci El Se trezeşte din somn şi mustră vântul şi valurile. El face semn cu mâna, anunţând încetarea furtunii furioase şi începutul liniştii odihnitoare. Glasul Lui se aude peste urletul vântului, printre odgoane, vele şi catarge, şi peste vuietul valurilor. „Taci! Fără gură!“ (Marcu 4:39). Nu o poţi auzi? Şi dintr-odată s-a făcut o linişte mare. El dă pace – pace chiar atunci când ne pierdem puterea interioară şi orice ajutor omenesc. De multe ori El le înlătură pentru că ne bazăm prea mult pe ele. Suntem tentaţi să privim la bucuriile, plăcerile, pasiunile sau visurile noastre cu prea multă satisfacţie. Atunci, prin dragostea Lui îndurătoare, El le îndepărtează, lăsându-ne să distingem între ele şi El. El Se apropie şi şopteşte, asigurându-ne de prezenţa Lui şi aducând o pace infinită pentru a ne păzi inimile şi gândurile. El dă pace.