„....călcaţi pe urmele celor ce, prin credinţă..., moştenesc făgăduinţele." (Evrei 6:12)

   Despre creştinii celui dintâi veac nu se ştiu prea multe lucruri. În „Scrisoarea către Diognet" se pot citi următoarele:

   „Creştinii nu sunt diferiţi de ceilalţi oameni în ce priveşte locuinţa lor pământească, limba sau obiceiurile lor. Nicăieri nu locuiesc în cetăţi care să fie numai ale lor. Ei n-au alt fel de a vorbi decât cei care îi înconjoară, nici nu au o viaţă deosebită de a celorlalţi. Locuiesc în cetăţile grecilor şi ale barbarilor; dar, cu toate că sunt la fel cu cei din jurul lor în ce priveşte îmbrăcămintea, hrana şi alte lucruri ale vieţii exterioare, au totuşi în purtarea lor ceva care pare ciudat pentru toţi. Locuiesc în ţinuturile lor de naştere, dar ca străini. Îşi împlinesc toate îndatoririle de cetăţeni, şi totuşi suferă tot felul de nedreptăţi, ca şi cum ar fi străini. Sunt în fire, dar nu trăiesc potrivit firii. Stau pe pământ, dar cetăţenia lor este în cer.  Ascultă de legi, dar stau deasupra legilor prin viaţa lor. Iubesc pe toţi oamenii, dar sunt persecutaţi. Sunt necunoscuţi, şi totuşi condamnaţi; daţi la moarte, şi cu toate acestea păstraţi vii. Sunt săraci, şi totuşi îmbogăţesc pe mulţi; defăimaţi, şi totuşi nevinovaţi. Li se aruncă insulte, iar ei binecuvântează."