„Alături de ei a lucrat, cu fetele sale, Şalum, fiul lui Haloheş, mai marele peste jumătate din ţinutul Ierusalimului". (Neemia 3:12)

   O parte din poporul Israel venise din prizonierat cu mulţi ani în urmă şi a clădit altarul şi templul din nou, desigur cu multe întreruperi. La venirea celorlalţi, sub Neemia s-a început restaurarea zidului pentru ca astfel poporul să fie păzit de duşmanii din afară. Prin aceasta Israelul a fost despărţit de restul popoarelor, iar înăuntru s-a închegat unitatea poporului. Administraţia şi viaţa cetăţenească ca şi toată slujba adusă lui Dumnezeu au devenit unitare cum a fost la începutul celor douăsprezece seminţii. Ce minunat vorbeşte acest verset inimilor noastre, prezentându-ne un om cu fiicele sale la o lucrare aşa de însemnată. Nu se spune dacă Şalum avea şi fii, dar fără să vrem ne ducem cu gândul la fiicele lui Ţelofhad (Numeri 27). Ce bucurie să existe şi azi fiice care lucrează la lucrarea de despărţire! Cât se bucură Domnul, când găseşte surori tinere care ascultă conştiincioase îndemnurile Tatălui.

   În chip deosebit este vorba aici de zidirea zidului, o lucrare care pare grea şi neîndemânatică pentru femei. O, de-ar pricepe fiicele noastre în ce constă astăzi această lucrare! Crăpăturile şi găurile în zidul despărţitor sunt foarte periculoase deoarece dă posibilitatea duşmanului de a intra. Poate eşti fiica unui părinte credincios. N-ai vrea să ajuţi şi tu la zidirea zidului despărţitor faţă de lume? Atunci, NU te îmbrăca şi nu te purta ca lumea, îmbracă-te şi poartă-te cu cumpătare, arătând poziţia ta despărţită de o lume care L-a răstignit pe Mântuitorul tău. Prin aceasta vei fi o pilda pentru alţii şi totodată o lucrătoare demnă pentru zidirea zidului de azi. Iată care este lucrarea ta!

   Omului firesc i-ar plăcea mai bine să lucreze în public decât să înveţe în taină; i-ar plăcea mai mult să fie plin de slava oamenilor, decât să fie supus, sub mâna lui Dumnezeu. Suntem în cea mai mare primejdie să ieşim din sfinţenia şi liniştea stării de faţă a lui Dumnezeu în plină râvnă a slujbei, ori în frământările ce apar ca urmare a legăturilor cu oamenii.