„Dispreţuit şi părăsit de oameni, Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă." (Isaia 53:3)

   Duhul Sfânt caracterizează aici viaţa Domnului prin cuvintele: „un Om al durerii". Întreaga viaţă a Domnului a fost un lanţ neîntrerupt de suferinţe şi dureri. Dar Dumnezeu a fost mereu alături de El. Pe cruce, aceste dureri şi-au găsit punctul culminant.

   Citim deja mai înainte:.....pentru mulţi a fost o pricină de groază - atât de schimonosită îi era faţa". El a fost scuipat, soldaţii brutali L-au lovit cu pumnii în faţă, încât Pilat a exclamat: „lată Omul!" La cruce s-a descoperit omul în întreaga sa duşmănie faţă de Dumnezeu. Chiar dacă omul şi-a ascuns faţa de El, totuşi faţa lui Dumnezeu a fost îndreptată mereu spre Domnul în timpul acelor dureri. El S-a rugat: „Nu-Ţi ascunde faţa de robul Tău! Căci sunt în necaz" (Psalm 69:17).

   Despre suferinţele unui om ne putem face probabil o anumită părere şi putem simţi cu el; dar durerile şi suferinţele lui Hristos pe cruce, când a fost părăsit pentru un timp de Dumnezeu, nu le poate înţelege şi măsura nici un om.

   Să prețuim acest mare avantaj pe care-l avem, căci numai prin vom putea trece prin suferințe și încercări.