Dacă tot e atâta durere în jurul meu, despre ce altceva aș putea scrie, decât din durere, despre durere…?

Cea mai mare durere a mea și cred că și a Tatălui meu este că mor oameni nemântuiți. Mor oameni fără Dumnezeu. Mor oameni neîmpăcați cu Creatorul lor, neiertați, mor așa cum s-au născut, morți în greșelile lor…

Și noi, cei care ne numim pocăiți, ce facem?!

M-am săturat de pocăința ieftină. De egoism, de iubire de sine, de nevoi personale și pământești. Unde e puterea Duhului Sfânt de pe vremea apostolilor care adăuga așa numere mari la poporul lui Dumnezeu?! Unde e acea dedicare, acea dragoste, acea dorință, acea putere?! Atunci nu exista „n-am timp”, „lucrez” sau „am de învățat”, scuze de doi bani pe lângă ceea ce ne dă Domnul și noi nu știm oferi și altora…

Dumnezeu nu s-a schimbat! El e Același Domn Atotputernic care poate schimba inimile a mii de oameni. Dar noi cât mai avem de gând să ne schimbăm?! Măcar de am face-o în bine, măcar de am avea tot mai mult curaj să vorbim despre Regele Universului, măcar de nu ne-am mai rusina de Cel care are toată puterea în Cer și pe pământ… atunci I-am vedea aceeași măreție infinită.

Rugăciuni neascultate, Dumnezeu absent, Cer închis. Și oare de ce? Tot din cauza noastră, din cauza trăirii noastre, din cauza privirii noastre îndreptate spre pământ, în loc să ne ridicăm ochii spre munți. Din cauza inimii noastre măcinate de îngrijorările lumii acesteia, în loc să ne zdrobim inima și să cerem milă pentru noi și pentru cei din jur. Din cauza preocupărilor noastre cu lucrurile trecătoare, în loc să ne legăm inima de cele veșnice. Din cauza mizeriei cu care ne hrănim și pe urma mai vrem să o și amestecăm cu ce e Sfant…

Mor oameni! Mor părinți, copii, neamuri, prieteni, străini! Și noi ce facem?! Ne plângem și suntem invidioși pe frați și surori care slujesc mai mult sau au locuri mai înalte în biserică?! Ne rugăm pentru împlinirea profesională, sentimentală, materială pe acest pământ?! Cand alții își dau viața pentru Hristos sau mor fără Hristos….

Mă doare că ne împotmolim așa des… Ispite mici, încercări mici, și noi cădem. Da, cel neprihănit cade de 7 ori, dar se ridică! Da, dar cât stăm în picioare, să aducem rod! Cum putem trăi fericiți, bucurându-ne de Harul Lui, păstrându-L doar pentru noi?! Cum putem trăi fericiți cu atâtea suflete moarte în jur?

Nu mai avem timp… De îndoieli, de nehotărâre, de amânare. Domnul e aproape!

Câți au trebuit să moară ca să realizăm că multora nici nu le-am pomenit despre Salvatorul nostru? Sau încă n-au murit destui… încă n-au murit dintre cei apropiați nouă…

Cât mai trebuie să-i lege diavolul ca să ne dam seama și să le spunem că mai au o singură scăpare: Hristos?! Cât mai trebuie să se murdărească, ca să ne strice la ochi, urechi, gând, ca să avem curajul să le spunem că greșesc?! Cât de jos mai trebuie să ajungă ca să îndrăznim să ne întindem mâna să îi ridicăm, cu orice preț, chiar dacă vom fi batjocoriți, scuipați, loviți?

Va fi din ce în ce mai rău și mai greu… suntem oare constienți cu adevărat de asta? Sau sunt doar vorbe? Căci dacă am fi, nu am sta degeaba. Am privi mai mult în sufletele oamenilor, decât la fața lor, și le-am spune că au nevoie de Dumnezeu.

Ne rămâne din ce în ce mai puțin timp… să iubim, să îmbrățișăm, să ridicăm, să încurajăm, să mângaiem, să plângem cu alții, să oferim, să slujim, să ne dăruim, să le vorbim celor din jur despre Mântuitorul și Ajutorul nostru, să propovăduim, să contribuim la salvarea sufletelor pierdute; să le spunem oamenilor printre care și cu care trăim cât de importanți sunt pentru noi, dar mai ales pentru Dumnezeu… Suntem conștienți de cât de putin timp mai avem?!

Am fost chemați la asta, suflete dragi. Nu am fost chemați doar să primim noi mântuirea, ci să îi chemăm și pe ceilalți la ea. Am fost chemați la dragoste. Iar atunci când iubim, nu-i putem lăsa să moară așa… Nu-i putem lăsa așa ușor să meargă spre iad…

Și acum sunt conștientă că lacrimile mele nu ajung. Rugăciunile mele nu ajung. Trebuie să fac mai mult… Mi te alături?

https://dependentadedumnezeu2015.wordpress.com/2015/11/05/din-durere-despre-durere/