MĂ POCĂIESC PENTRU CĂ DUMNEZEU E BUN !

" Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință ?" Romani 2: 4

   Vorbim de cea mai dorită şi apreciată reacție la bunătatea lui Dumnezeu, pocăința. Sunt dintre cei care ar putea interveni spunând: "Oare e Dumnezeu bun ?", "Până la pocăința mea, îmi arată Dumnezeu bunătate ?", "Ce dovezi de bunătate are Dumnezeu ca să mă pocăiesc ?"

   Totuși, orice ar spune omul, Dumnezeu este bun şi bunătatea Lui ține în veci !
   Atunci când, sub ochii noștri, se întâmplă şi lucruri care ne fac să suferim, să plângem, să gemem de durere, chiar şi atunci Dumnezeu rămâne bun. Nici măcar în acele tragice situații El nu îmbracă haina răutății. Cum ? Poate atunci Dumnezeu dă curs voii Lui permisive, poate atunci Dumnezeu este silit să aplice dreptatea Sa, poate atunci Dumnezeu se obligă pe Sine să fie credincios față de toate hotărârile Sale.

   Să nu uităm că toate atributele Lui funcționează concomitent pentru a desăvârşi modul în care Dumnezeu este Dumnezeu. Nici una din trăsăturile Lui nu le diminuează pe celelalte sau le contrazice pe celelalte, ci toate împreună funcționează în acord şi armonie ! Da, şi când este drept, El e bun, şi când judecă, tot bun rămâne.
   Partea bunătății evidente o poate pune cineva sub semnul întrebării? Dacă avem hrană şi îmbrăcăminte este pentru că Dumnezeu e bun. Dacă avem suflare de viață, un adăpost, o familie este expresia unui Dumnezeu bun. Cât de mult s-ar putea scrie aici... O spun cu deplină încredințare: nimic nu merităm, totul este prin har !
   Dragi prieteni, având un Dumnezeu bun trebuie să ne pocăim. Pocăința este dovada că apreciem bunătatea lui Dumnezeu. Nu este suficient să o admitem, să o credem sau chiar să o mărturisim cu buzele noastre.

   Pocăindu-ne, răspundem în cel mai corect mod cu putință la bunătatea lui Dumnezeu.