NU TE IUBESC PENTRU CĂ MĂ FACI FERICITĂ, TE IUBESC CA SĂ TE FAC FERICIT!

Sunt conștientă că mai am foarte multe de învățat despre viață, despre cum să trec prin ea și despre cum să fiu pregătită pentru ce e după ea. Și îmi place asta, oricum toată viața învățăm. Sunt conștientă și că viața asta, din câte am cunoscut-o până acum personal sau privind în jur, se pricepe în a da palme, în a scutura, în a aminti omului că trăiește, cel puțin fizic. Sunt conștientă că sunt o grămadă de munți de urcat, metaforic vorbind, oricum deja am experinență, deși aș cam avea nevoie de pauze între escaladări, ca să îmi trag sufletul și să primesc forțe noi. Sunt conștientă și că uneori voi vrea să renunț, să abandonez, că uneori voi obosi și voi provoca bătăi de cap, sunt conștientă și că alteori voi fi un pachet de energie și adrenalină și voi simți că nici un munte nu e prea înalt pentru mine. Sunt conștientă că mă voi confrunta cu multe obstacole și multe obstacole se vor confrunta cu mine, dar niciodată nu îmi voi uita ținta. Și tot acest drum, indiferent cum va fi, vreau să-l parcurg iubindu-L.

Nu vreau ca iubirea mea să fie doar ceva ce-i dau în schimb pentru că și El mă iubește. Deoarece, niciodată nu-i voi putea răsplăti iubirea. Nu vreau să Îl iubesc pentru că multă lume o face sau pentru că așa am fost învățată, că de fapt nici nu prea am fost. Nu vreau să Îl iubesc condiționat, gen: „doar dacă…”. Nu vreau să Îl iubesc doar când văd și motivele pentru care e vrednic să o fac. Nu vreau să Îl iubesc doar când sunt eu fericită și-mi merge totul bine.

Vreau să Îl iubesc în vale sau pe stâncă, în timpul furtunii sau a vremurilor bune. Când? Neîncetat.

Îl iubesc pentru ceea ce e. Nu vreau să Îl iubesc pentru ceea ce-mi da, ci vreau să cred că L-aș iubi chiar dacă n-aș avea nimic sau că Îl voi iubi chiar dacă îmi va lua totul. Îl iubesc mai mult decât îmi iubesc viața, și până la urmă El e viața mea, iar asta nu e o declarație aiurea de dragoste, ci vreau să cred că aș fi în stare să Îl iubesc până la capăt, intrând chiar și în rândul martirilor.

Cum? Cum își iubește o slujitoare stăpânul, dorind să-l slujească tot timpul și în cel mai bun mod posibil. Cum își iubește un copil tatăl, dorind să-l asculte, să nu-l supere și să-l facă mândru prin ceea ce face. Cum își iubește mireasa soțul, fiindu-i loială, credincioasă, devotată și veșnic îndrăgostită. Cum își iubește omul cel mai bun prieten, spunându-i tot ce gândește,simte și cerându-i sfatul pentru fiecare pas. Cum își iubește omul Dumnezeul, cu sinceritate și ambiție, așteptându-L, fiind gata să facă orice pentru El și trăind pe placul Lui.

De ce? Pentru că așa vreau.

Viața noastră este o închinare. Așa am fost creați, cu dorința de a ne închina, chiar dacă unii nu cred sau nu vor să accepte asta. Unii preferă să se închine muzicii, dansului, naturii, zeilor, eului, firii, care sunt inferioare omului. Eu prefer să mă închin Celui mai superior, deasupra a toate, Creator a toate. Și aceasta e alegerea mea. Am ales să Îl iubesc. Cu tot ce sunt, cu tot ce fac și cu tot ce am, cu interiorul meu și cu exteriorul meu.

Pentru că sunt făcută pentru asta, pentru că asta e liniștea și împlinirea mea. Pentru că se merită, și pentru veșnicie, dar și dacă, prin absurd, nu m-ar aștepta premiul la finalul alergării, tot mai bună și frumoasă e această viață de iubire. E viața perfectă pentru mine, dar asta e o altă poveste.

„Te iubesc din inimă, Doamne, tăria mea!„ Psalmul 18:1

https://dependentadedumnezeu2015.wordpress.com/2015/11/19/il-iubesc-cand-cum-si-de-ce/