Și de ce să tac când inima strigă?

Lacrima suspină, nu vreau să ningă…

Vreau să plouă peste suflete, să șteargă dezamăgiri

Să plouă peste lacrimi, să le prefacă-n fericiri

Vreau să plouă peste mine, să îți scriu

Să te chem, să te doresc, să te respir

Că te alung, nici nu mă mir.

„Te citesc în taină„

Dar oamenii pleacă.

Nu vreau iarnă,

Te vreau pe tine

Pentru mine,

Și vreau să plouă,

În suflete două,

Să mă facă nouă,

Vreau să plouă.

Plouă. În sfârșit, plouă! Da, știu că e ciudat de 1 Decembrie eu să mă bucur de ploaie. Știu că e ciudat ca în timp ce toți așteaptă să ningă, eu să mă bucur de ploaie. Însă, unele bucurii nu trebuie înțelese sau explicate, trebuie doar trăite!

Îmi văd zâmbetul într-un strop de ploaie și îmi aud inima râzând odată cu natura.

Mă liniștește, ba chiar mă face fericită! Pier frământări și gânduri, și se instalează liniștea. Și pacea… Și încrederea…

De unde mai multe cuvinte? Îmi las inima doar să tacă. Și să aștepte.

Totuși, le doresc românilor ploaie în sufletele lor! Să plouă cu mila și dragostea lui Dumnezeu! „Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape.„ Matei 3:2

 Iubiți și fiți iubiți! 

https://dependentadedumnezeu2015.wordpress.com/2015/12/01/sa-ploua/