Înfrânarea poftelor vine din cuvântul grecesc care înseamnă „puternic”, „în stare să exercite control asupra gândurilor şi acţiunilor”. Cineva a spus:

„Sunt mulţi care pot comanda oştiri, dar nu- şi pot porunci lor înşişi. Există oameni care prin vorbirea lor înflăcărată pot influenţa mari mulţimi, dar care nu pot să- şi păstreze calmul când sunt provocaţi sau când trec prin necaz. Cel mai înalt semn al nobleţii este stăpânirea de sine. Ea ţine mai mult de ceea ce este împărătesc decât coroana regală sau decât mantia de purpură”.
   Nevoia înfrânării poftelor în fiecare domeniu al vieţii n- a fost niciodată mai arzătoare ca astăzi. Este un imperativ ca credincioşii să fie un exemplu. Lumea are nevoie de ceva statornic de care să se poată prinde.
   Înfrânarea poftelor înseamnă exersarea vieţii creştine normale.
   Scriptura spune: „În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti umblă după lucrurile firii pământeşti; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului” (Romani 8: 5). Trebuie să fie o concordanţă între ceea ce pretindem că suntem în interior şi ceea ce se vede în afară. Apostolul Petru spune: „De aceea, daţi- vă şi voi toate silinţele ca să uniţi...cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea...” (2 Petru 1: 5, 6). În toate domeniile vieţii trebuie să existe acea stăpânire de sine ca să se vadă că suntem locuiţi de Duhul Sfânt.
   Înfrânarea poftelor înseamnă cumpătare faţă de comportamentul nostru.
   Solomon scria: „Cel încet la mânie preţuieşte mai mult decât un viteaz, şi cine este stăpân pe sine preţuieşte mai mult decât cine cucereşte cetăţi” (Proverbe 16: 32). Pavel, vorbind despre importanţa înfrânării poftelor, spune că atletul care doreşte să cucerească premiul trebuie să se antreneze pentru a deveni stăpân pe trupul său. „Niciun ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l- a scris la oaste. Şi cine luptă la jocuri, nu este încununat, dacă nu s- a luptat după rânduieli” (2 Timotei 2: 4, 5).
   Înfrânarea poftelor înseamnă putere de influenţă pentru alţii.
   O viaţă trăită în echilibru are efect aupra altor vieţi, prin faptul că produce un model inspirativ. Nu printr- o strădanie umană, ci prin prezenţa plenară şi efectivă a Duhului Sfânt în viaţa celui credincios. Dacă noi, cei în care locuieşte şi lucrează Duhul Sfânt, ne clătinăm şi cădem, ce speranţă mai există pentru restul lumii ? Poate nu o percepem ca fiind atât de relevantă pentru mediul în care trăim, dar înfrânarea poftelor transmite un mesaj foarte clar de viaţă trăită la alte standarde decât cele comune. Aceasta trebuie să fie provocarea fiecărui credincios: să reuşim prin toate capacităţile duhovniceşti să atragem atenţia lumii ca să fie câştigată pentru Hristos.

   Pastor Ioan Cocîrţeu