"...Dragostea nu va pieri niciodată..." (1 Corinteni 13:8)

   Profesorul H. Hendricks scria: "În clasa a cincia mă simţeam nesigur, neiubit şi supărat pe viaţă. Profesoara mea, doamna Simon, credea că sunt orb întrucât îmi atrăgea deseori atenţia spunând: "Hendricks, eşti cel mai rău copil din şcoală!" Am decis să trăiesc conform părerii sale despre mine. Când am trecut în clasa a şasea, noua profesoară, doamna Nancy s-a aplecat înspre mine iar eu aşteptam să înceapă acţiunea, dar zâmbind, ea mi-a spus: "Hendricks, am auzit multe despre tine, dar nu cred nici o vorbă!" A fost punctul din care viaţa mea s-a schimbat. Pentru prima dată cineva a văzut potenţial în mine. Mi-a dat teme speciale. M-a invitat să o ajut după cursuri. În consecinţă, nu am dorit să o fac de ruşine. Odată m-am cufundat aşa de adânc în tema de casă încât am stat treaz până la 1:30 noaptea. Tata a venit la mine şi m-a întrebat: "Fiule, eşti bolnav?" "Nu!" am răspuns, "...îmi fac temele!" S-a frecat la ochi şi a dat din cap nevenindu-i să creadă. Nu mă mai auzise vorbind despre aşa ceva înainte. Ce a făcut diferenţa? Cineva a crezut în mine şi m-a provocat având aşteptări mai înalte. A fost riscant, deoarece nu aveam garanţia că voi onora încrederea ei."

   Toţi iubesc produsul final al unui mentor, în mod special când ajunge pe culmi. Dar câţi suntem gata să riscăm alături de persoana din linia întâi? Aceştia demonstrează dragostea ce nu piere!