„Căci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: „Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu". (2 Corinteni 6:16)

   Sfântul privilegiu (drept) de a sluji şi de a fi adoratori ai lui Dumnezeu, aparţine numai acelora care au fost răscumpăraţi prin sângele Fiului Său. Nu există teren comun pe care poate sta necredinciosul cu cel credincios. Am fost mântuiţi prin har pentru a fi puşi deoparte pentru Dumnezeu şi de a fi o mărturie a Domnului Isus în această lume păcătoasă. Domnul Isus a murit din dragoste pentru noi, ne-a mântuit şi tot din dragostea nemărginită a inimii Sale a purtat de grijă ca să fim puşi deoparte din lume şi de a ne strânge în jurul Său.

   Câţi copii ai lui Dumnezeu au pierdut cele mai scumpe binecuvântări din pricină că nu au păstrat unitatea tuturor creştinilor ca mărturie pe pământ, prin care Domnul ar fi fost şi mai mult proslăvit. Ce putere de atracţie ar trebui să aibă Numele şi prezenţa Lui pentru fiecare copil al lui Dumnezeu! Ce important şi valoros ar trebui să fie pentru noi, copiii Iui Dumnezeu să ne ocupăm locul nostru şi să ne adunăm numai acolo unde Domnul Isus este punctul central al strângerii laolaltă. Psalmistul spunea odinioară: „Sufletul meu suspină şi tânjeşte de dor după curţile Domnului." Dacă credincioşii din vechime au avut astfel de sentimente în legătură cu cortul pământesc cu cât mai mult ar trebui noi să fim pătrunşi de lucrurile duhovniceşti. Prezenţa Domnului va fi bucuria noastră cerească, El vrea însă ca de pe acum să gustăm din această mare bucurie.

   Noi nu înlăturăm vechiul aluat ca să îmbunătăţim firea noastră rea şi stricată, nici să dobândim firea nouă, pentru că o avem. Noi avem viaţa şi din pricina acestei vieţi lepădăm răul! Nu este nimic adevărat, nimic mulţumitor decât în Cristos. În afară de El „totul este deşertăciune şi goană după vânt."