Biserica glorioasă aici şi acum
Autor: Maria Nechita  |  Album: Ploaia târzie  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Maria18 in 25/12/2015
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot

Biserica glorioasă aici şi acum

 

   Biserica este glorioasă pentru că Isus este glorios. La cruce Domnul Isus a născut Biserica Lui, care este trupul Lui pe pământ. În duhul ei Biserica este una cu El, perfectă, desăvârşită. Colaborarea Lui cu ea este la nivelul duhului. Pentru desăvârşirea sufletului şi trupului nostru, Duhul Sfânt şi Harul Său ne stau la îndemâna noastră pentru acest proces care se va finaliza doar când va veni Isus.

 

Efeseni 5:27. “ca să înfăţişeze înaintea Lui , această Biserică, slăvită, fără pată fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană.”

 

Dex explică: slăvită- preamărit pentru merite deosebite; glorificat.

 

   Orice, orice ar face Biserica, niciodată nu ar fi putut ajunge la acest statut de “slăvită, glorioasă.” Doar Isus şi crucea Lui a aşezat-o aici: “Biserică glorioasă.” Ar putea carnea şi sângele să moştenească Împărăţia Lui Dumnezeu?? Nici vorbă! Trupul va fi schimbat în trup de slavă, pentru cer doar la venirea Domnului.

   Biserica este glorioasă, pentru că este trupul Lui Isus pe pământ, pentru că are un Domn glorios, care a fondat-o şi care o păstrează în Harul Său în fiecare zi.

   Biserica este glorioasă pentru că Duhul Sfânt locuieşte în ea, împreună cu Tatăl şi cu Fiul.

   Biserica este glorioasă pentru că este formată din pietre vii, care se zidesc pe Piatra din capul unghiului clădirii, pe Isus Hristos. Temelia ei este Hristos. Să ne trezim la realitate şi să luăm seama ce zidim pe această temelie!

   Biserica este glorioasă pentru că este formată din făpturi noi. Toate lucrurile vechi s-au dus şi au rămas doar cele noi.

   Biserica este glorioasă pentru că, la cruce, Domnul Isus, a înfăţişat-o înaintea Tatălui, slăvită, fără pată, fără zbârcitură, sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană. Aşa este Biserica Lui şi acum şi aşa va fi şi la venirea Lui. În procesul de maturizare a Bisericii, Duhul Sfânt este cu noi, doar trebuie să-L lăsăm să domnească peste viaţa noastră.

 

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1213
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni