De multe ori, Domnul Isus, îşi numeşte ucenicii Lui "copilaşi" dar ceea ce aici urmărea Isus să le spună era cu totul altceva. Aceşti ucenici ai Lui aveau nişte atitudini în faţa LUI cam ciudate faţă de atitudinile "copilaşilor" despre care Isus le spunea acum. De exemplu: Când au fost aduşi copilaşii la Isus, ei "certau pe cei care îi adusese." Apoi, Marcu 9:33-34 - ei se certaseră pe drum findcă nu ştiau "care din ei vor fi mai mari." În Luca 9:54 doreau "foc din cer" peste locuitorii Samariei care nu-i primiseră. Apoi, în Luca 22:50 unul din ucenici scoate sabia şi "taie urechea" unui rob al marelui preot. Ce bine-i cunoştea Domnul Isus, numai că El, Îşi privea ucenicii aşa cum vor fi atunci când se vor face ca "nişte copilaşi."

  

   Tot ce vorbea Isus atunci cu ucenicii Lui era, înainte de crucea Lui şi înainte de venirea Duhului Sfânt pentru a intra în slujba Lui de regenerare, transformare a omului vechi, într-un om nou. Numai un astfel de "om" este "copilaşul" cu care Isus asemăna pe cei ce vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Despre acest lucru vorbea Domnul Isus lui Nicodim, iar el fiind un om mare, care învăţa pe alţii Legea, habar nu avea ceea ce-i spune "Învăţătorul." Oricum, îl vedem pe Nicodim la moartea Domnului, apoi, cred că după învierea Lui şi el a fost născut din nou şi L-a primit pe Isus ca un "copilaş."

   

   La fel vedem după învierea Domnului şi pe ucenicii Lui, plini de bucurie, când Isus le zice "Pace vouă", după care suflă peste ei, zicându-le: "Luaţi Duh Sfânt." Acum, sigur erau ca nişte "copilaşi" cărora Împărăţia lui Dumnezeu le era asigurată. Nu-i mai găsim dorind să ştie cine-i mai mare şi nici aducând foc din cer peste cei care îi prigoneau, ci sufereau cu bucurie şi cinste pentru că-L cunoşteau pe Domnul şi Împăratul lor.