Idolii noștri
Autor: Rodica Pele  |  Album: Margaritare  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de rodicapele in 19/01/2016
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 2 voturi

   Mulți oameni au idolii lor, și, fie că realizăm sau nu, s-ar putea ca și noi să avem cel puțin unul...

   Probabil că această afirmație pare puțin șocantă, dar acesta este adevărul. O mătușă a avut doi copii. Pe primul l-a iubit așa de mult, i-a făcut toate mofturile. Cu cât băiatul a crescut, a devenit tot mai neascultător și mai obraznic cu ea. Mătușa mea a suferit mult, plângea și spunea mereu: ,,…se comportă așa cu mine pentru că l-am făcut idolul meu.” Când ea spunea acest lucru despre copilul ei, nu am realizat că este un lucru des întâlnit la mulți părinți. De când lucrez cu copiii am putut să văd acest lucru.

   Este frumos și bine să-ți iubești copiii, dar trebuie să ai mare grijă să nu îi idolatrizezi. Poate de multe ori faci atât de multe sacrificii pentru ei, doar să faci mai mulți bani, să le cumperi tot ce vor și nu mai timp să stai cu ei, să clădiți o relație frumoasă împreună. Poate iubești soțul sau soția atât de mult că îl faci idolul tău. Am întâlnit oameni care iubeau mașina, alții casa, nici nu știai cum să stai la ei în casă să nu o deranjezi nici un pic. Atunci când dai mai multă importanță casei decât omului care intră în casa ta, atunci să știi că e o problemă.

   Alți oameni iubesc  foarte mult munca lor și de multe ori  Dumnezeu nu are loc în viața lor.

   Un alt  idol foarte des întâlnit azi este persoana noastră. Lângă locuința mea este o sală de sport. La ora 6.30 dimineața barbați și femei sunt prezenți la sală să-și construiască un trup perfect. Foarte mulți dau o importanță exagerată trupului lor. Cea mai mare preocupare pe care o au este ce să mănânce, cu ce să îmbrace trupul,  cum să-l mențină veșnic tânăr. Ei iubesc așa de mult trupul lor, încât îi fac toate mofturile, mai mult decât este necesar, și unii  mai și spun: ,,Dacă îmi permit, de ce nu?” Ce a început să fie foarte la modă, este să-ți faci idol cățelul sau pisica. Aceste animale care înainte ne slujeau, acum au ajuns să stăpânească, să fie atât de iubite și cinstite. Apoi banii, internetul și exemplele pot continua.

   Exod 34:14 ,,Să nu te închini  înaintea unui alt dumnezeu; căci Domnul se numeşte gelos, este un Dumnezeu  gelos.  

   Probabil că, ori de câte ori ai auzit vorbindu-se în predici sau alte discuții despre idoli, te-ai gândit că sunt acele icoane sau obiecte cioplite din biserici sau alte locuri, la care oamenii se închină. În dicționarul român, explicația cuvântului  idol este ,,ființă sau lucru care reprezintă obiectul unui cult sau al unei mari iubiri.” Deci IDOL este ceea ce IUBEȘTI cel mai mult. A idolatriza ceva este acțiunea noasră de a iubi, obiect sau ființă, mai mult decât pe Dumnezeu. A idolatriza, a te închina sau a iubi, cred că sunt la fel aici în acest context.

   Dumnezeu ne iubește foarte mult de aceea a dat ceea ce El a iubit cel mai mult, pe Fiul Său Isus, să moară pentru păcatele noastre. El dorește ca noi să-L iubim cu toată inima. Dumnezeu nu este mulțumit cu jumătăți de măsură din partea noastră ci ne vrea în întregime pentru El. Copilul, soțul, soția, munca, mașina, casa, cățelul sau altceva, nu trebuie să fie între noi și Dumnezeu. Dumnezeu să fie primul în inima noastră și după aceea celelalte. M-am gândit personal cum pot să mă testez dacă Îl iubesc mai mult pe Dumnezeu, sau celelate persoane, sau lucruri care îmi plac?  Când Dumnezeu este primul în mintea mea și mă concentrez în a păzi poruncile Lui și a fi pe placul Lui! Când iubești pe cineva, dorești să-i împlinești toate dorințele, prin asta îți manifești dreagostea față de el.

   Exod 20:6: ,,Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.”   Ce promisiune frumoasă avem din partea Lui atunci când Îl iubim cu toată inima. El se va îndura de noi și de urmașii noștri, și-i va binecuvânta.

   IUBEȘTE pe Dumnezeu cu toată inima!

Multumesc Domnului pentru acest mesaj. De ce?

In urma cu mai multi ani, Dumnezeu m-a cercetat in mod special in privinta idolilor din viata mea. In acea perioada am incercat din rasputeri sa ma conving singur sa-L iubesc pe Dumnezeu mai mult decit lucrurile din lume, dar stiam ca ma mint singur. Lupta a fost atit de tulburatoare ca au fost nopti in care nu am putut dormi; imi era frica de ce o sa mi se intimple daca acept sa-l iubesc pe Dumnezeu mai mult decit orce. Imi era frica de oameni.
Dupa vreo doua saptamini de lupta interioara , la ora de rugaciune, fratele pastor a citit un Cuvint din Scriptura in care ,arata ca vrajmasi Domnului se topesc inaintea Domnului ca ceara la foc, atunci Domnul mi-a zis in duhul meu; ,, frica de oameni e vrajmasul meu din viata ta,, eu , i-am raspuns in gind ,, Doamamne daca poti topii frica de oameni din mine cum se topeste ceara in foc atunci acept sa ma ridic impotriva idolilor . Dumnezeu m-a eliberat intr-o clipita de ochii de frica de oameni si de atunci lupt prin harul lui Dumnezeu impotriva formalismului religios.
De aceia iubesc mesaje de genul acesta ,Domnul sa va rasplateasca. Amin.
comentariu scris de ,, un rob netremnic,,
Adăugat în 20/01/2016 de pascaioan
Adevărată şi de mare folos lucrare, fii binecuvântată sora.
Adăugat în 20/01/2016 de floridinmaracineni
Statistici
  • Vizualizări: 1486
  • Export PDF: 1
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni