Suntem vinovaţi!
... suntem vinovaţi c-am permis plecarea iubirii de-acasă... !
   Am importat senzaţii şi ea, iubirea a fugit, neputând să stea cu falsul, minciuna, goliciunea, ruşinea, alături...
   Am lăsat să fie importate senzaţii ucigătoare iubirii şi sentimentelor şi am rămas goi, şi descoperiţi în faţa senzaţiilor neruşinate care domină poporul, ucid intimitatea, îngheaţă mugurii vorbelelor curate, şi pun pe fugă cele mai curate intenţii sufleteşti!
   Ne-am înstrăinat de cuvintele care încălzesc inima, privirea, în ochii celui căruia îi vorbim, astfel ni s-a distrus credibilitatea relaţiei cu aproapele!
   Am înlocuit întâlnirile sociale reale cu - falsul nevăzut al relaţiilor virtuale-!
   Intrăm fără a suna la uşa dialogului prin cererea permisiunii de parcă am intra în propriul dormitor!
   Ne agăţăm de orice situaţie pentru a ne face auziţi! Suntem piticii aroganţei propriilor copii - şcoliţi la  cele mai murdare şi periculoase  instituţii-întâlniri care nu şi-au coborât numele de Şcoală! Ne stânjenim să ne adresăm vorbe frumoase când nu ne cunoaştem dar, suntem maeştrii în a îngropa aproapele în minciuni şi ruşine...

... Dar e prea târziu! ! ...

   Sutem angrenaţi în cea mai dezordonată şi dezastruoasă - dezordine mondială-! Ne reproşăm singurătatea şi izolarea naţiei şi ţării când suntem în singurătatea personală, plângem, implorăm cerul, pe Dumnezeu, să vină, să ne dea înapoi ce este pierdut: -copiii, liniştea, bucuria, pacea, teritoriile sufleteşti pângărite de practicanţii care ne-au exportat senzaţiile şi ne-au furat, amputat, sentimentele...

   Cine-am fost, şi ce-am ajuns? ! ! Cât despre cer şi noi... ! ? Numai Domnul ştie!

                         Alexandrina Tulics