Am trăit mult timp căutând un scop pentru viața mea. Și uneori, am crezut că l-am găsit, făcând dintr-un om, dintr-un sentiment, dintr-o stare, dintr-o dorință sau ambiție, un scop. Simțind gustul fiecăruia am realizat că totul e DEȘERTĂCIUNE. Am învățat că oamenii dezamăgesc, că sentimentele se schimbă, că stările sunt trecătoare, că dorințele cresc și nu rămân aceleași.

Pe urmă, a apărut El. Și am aflat că nu m-a creat pentru a-mi găsi un scop, ci pentru a împlini un scop. Scopul, planul și voia Lui.

Așa m-a crescut și mă crește, arătându-mi că scopul Lui pentru mine nu sunt oamenii, ci iubirea față de ei; nu e vreo stare, ci ceea ce trece dincolo de ea; scopul Lui e o destinație, e locul perfect pentru o veșnicie. Scopul Lui pentru mine e să-i fac pe ceilalți fericiți, iar de fericirea mea ocupându-se El; să-i slujesc pe alții, slujindu-L pe El; să-i ajut pe alții, răsplătindu-mă El; să-i ascult și înțeleg pe alții, El făcând asta cu mine.

Așa, Tata, m-a învățăt să trăiesc pentru alții, în primul rând trăind pentru El. Mi-a oferit tot ce eu căutam înainte, tot din ce eu făceam o căutare a vieții mele. Mi-a pus în palme, în inimă, fericirea, pacea, puterea, împlinirea dorințelor care sunt spre binele meu; eu, în schimb, trebuind doar să trăiesc. Să trăiesc din plin, la maxim, să trăiesc cu adevărat, dar pentru El, și cu El pentru alții. Mi-a dat un rost, iar acum trăiesc pentru ce am fost creată, să-I împlinesc scopul.

Trăiesc cu adevărat de când L-am întâlnit pe El. Și de atunci El mă învață să trăiesc cum a făcut-o Isus.

Să iubesc necondiționat, și-atunci când primesc în schimb ură, bârfă, lovituri; să mă rog pentru cei care mă blestemă, judecă, batjocoresc; să întorc și celălalt obraz; să iert și să uit; să sufăr până la capăt, având stropul fericirii eterne în inimă. Să trăiesc pentru alții; dedicându-mă pe deplin, cu tot ceea ce sunt și am în slujba Lui. Să trăiesc murind în fiecare zi față de mine, de dorințele care nu sunt după voia Lui, răstignindu-mi neîncetat eul. Să trăiesc bucurându-mă în suferință, sperând, crezând, așteptând, mereu zâmbind cu lacrimile pe obraji. Să trăiesc făcând din voia Lui voia mea, trăind cum vrea El.

Să trăiesc curat și frumos pentru Cer, pentru Tatăl meu. Să trăiesc fiecare clipă, gândindu-mă la eternitate.

Am fost moartă și când credeam că trăiesc. Iar de când Dumnezeul meu mi-a dat viață, nu mai trăiesc eu, ci trăiește El în mine. Acum eu trăiesc oglindindu-L pe El, arătându-L pe El. Eu trăiesc pentru a-L iubi, sluji, preamări, proslăvi, atât cu mintea, inima, trupul meu, cât și cu întreaga-mi viață.

Trăiesc pentru a fi slabă, dar El tare. Și prin tăria Lui din mine, să încurajez și întăresc pe cei din familia mea și din jurul meu. Trăiesc să pot arăta cât de viu și adevărat e El. Trăiesc ca să trăiască El în mine. Trăiesc acum ca să-L iubesc, iar asta va continua o veșnicie…

Iar tu, dragul meu, cel care crezi că trăiești și trăiești fără El, de fapt, ești mort. Sufletul tău nu respiră viață adevărată. Inima ta e alimentată cu aerul poluat al deșertăciunilor, al lucrurilor trecătoare din această lume. Te minți singur crezând că trăiești clipa, când, de fapt, fiecare clipă te duce mai aproape de pierzarea sigură. Minciună, stres, frică, înșelătorie, falsitate, ură, bârfă, suferință, lacrimi, durere… asta viață adevărată?! „Trăiește-ți viața că doar una ai!„ Dar cum, trăind clipa și pe urmă regretând-o zile, luni, ani… o veșnicie?! Exact, ai o singură viață, trăiește-o gândindu-te că ai și o singură veșnicie… Unde? Tu alegi…

https://dependentadedumnezeu2015.wordpress.com/2016/01/25/pentru-ce-traiesc/