Un drum, un Om, o multime in plina zi, o nesfarsita noapte pentru Bartimeu, omul lasat sa isi cerseasca partea lui din mainile lor, ale trecatorilor, ale indiferentilor, ale celor buni sau celor rai, ale preotilor sau levitilor, ale samaritenilor sau talharilor. Un ultim drum pentru Isus, prin acel loc. In aer, colbul multimii, la sol, un orb si cersetor in acelasi timp. In Ierihon nu mai era loc pentru oameni orbi, asa se face ca oriunde se putea face cate ceva, ori de unde se putea castiga cate ceva, strategic, erau dusi si pusi acolo. Cineva a decis ca acest orb sa stea  in afara cetatii, departe  de orice fel de ajutor, si acolo, in intunericul lui sa isi castige singur painea, sa se apere singur, sa se descurce singur, sa cerseasca ca sa traiasca. Era orb, nu vedea cu ochii, dar celelalte simturi îi lucrau  bine, îi functionau bine urechile, si simturile, si gura, si inima, si picioarele, si mainile si credinta. Putea si el sa fie oricand un vames, un doctor, un soldat, un inginer, un om de succes, dar il impiedicau ochii, vederea; pe atunci nu era tehnologia de azi care  poate ajuta orbul sa ramana orb si eficient in acelasi timp, atunci  exista credinta. Asa se face ca astazi tehnologia dauneaza grav vietii de credinta, sau credinta din viata.  Si acum, era lasat undeva in afara cetatii, el, cel satul de cetate, de darile pe care chiar si orbii le plateau in cetate, de nesiguranta de acolo, de plictiseala de acolo, singur. O zi ca oricare alta; afara cald, fara apa, fara umbra, intr-o haina de care abia astepta sa se scape, linga un drum destul de umblat, auzind toate vestile posibile, toate noutatile actuale. Deodata, aude o multime de oameni, destul de galagioasa, care mergea dupa Isus, insotind pe Isus pe ultimul Lui drum  inspre Ierusalim. Stiti, aparitia oricarei multimi in preajma orbului reprezenta  o sansa in plus  de a castiga ceva mai mult, si strategic, orbul  se intersecta cu multimea si smulgea mila cantarita  in bani. Desi traia intr-o lume intunecata, stia destul de multe din lumea din afara lui, auzise si el de Isus, ba mai mult, pe Isus Îl avuse  in inima lui ca pe fiul lui David, si aceasta este o descoperire Dumnezeiasca, fie a avut-o el, fie asa a primit-o de la cineva. Clar este ca,  ceea ce a primit in inima, a tinut ca pe cea mai mare comoara. Oricine putea sa-i fure ce avea langa el, dar nu si ce avea in inima. Si cu ce ai in inima poti sa te pierzi sau poti sa te ajuti, sa te vindeci. Si nu este niciodata la intamplare, faptul ca in inima ta ajung cuvinte vii, pe care nu le poti folosi, fie ca nu stIi, fie ca nu a sosit inca vremea. Aceasta zi era ziua lui, ziua vindecarii. Nu orice zi a vindecarii are vreo asemanare. Ziua aceasta de vindecare a orbului a inceput ca de obicei destul de intunecata, destul de disperata, plina de durere si de neliniste. Si Isus iti cunoaste simturile, El stie cum tu iti incepi fiecare zi, stie intunericul tau, stie disperarea ta, stie nelinistea ta, si Isus nu te va ocoli, chiar daca este atat de ocupat cu altii, chiar daca este inconjurat de altii, si slujit de altii, daca in tine exista macar aceasta nadejde a orbului din Ierihon, vei fi vindecat.

O continua lupta era in viata acestui orb, avea o lume a intrebarilor fara raspunsuri, si nu s-a saturat inca sa mai intrebe. Ce este? Nu a intrebat: cine  esti? Cine sunteti voi? El a intrebat dupa cum a auzit. Ce este? Ce se intampla acolo? Trece Isus din Nazaret. Pentru multime Isus era din Nazaret, dar pentru  Bartimeu, Isus era fiul lui David. Si, El Isus trece prin fata mea, si eu sa raman acelasi? Sa raman tot orb, sa raman tot in intuneric? Sa raman eu tot bolnav? Deodata i s-au legat toate simturile si toate gandurile si toata nadejdea si toata credinta, si a inceput sa strige cat l-a tinut gura: "Isuse Fiul lui David, ai mila de mine!", si a umblat certat pentru indrazneala lui, dar el si mai tare, a inceput sa tipe dupa mila, dupa Isus. Si-a reusit, l-a induplecat, S-a oprit Isus.

Lumina S-a oprit in dreptul intunericului. Si trecerea din intuneric in lumina se face prin credinta. Chiar daca Isus era pe ultimul Lui drum, Isus inca mai putea sa faca multe lucruri, multe vindecari. Dar nimeni nu a folosit prilejul acesta  atat de bine, ca si acest om orb. Mai erau si alti orbi, si alti slabanogi, si alti bolnavi, dar era o stare generala de obisnuinta cu Isus, credeau ca o sa îl aibe pentru totdeauna acolo, la dispozitia lor, la discretia lor, la batjocura lor. Pentru Bartimeu acesta era ceasul vindecarii. Cu strigate si tipete, s-a luptat cu oamenii si i-a  biruit si a ajuns la Isus. Si a primit ceea ce  cerea: vederea, dar a primit si  darul lui Dumnezeu pentru o viata vesnica  in lumina, mantuirea.  Pentru el intunericul se sfarsise, atat intunericul de afara cat si cel din launtru. Avea credinta. Credinta care l-a vindecat, aceea credinta l-a si mantuit.

Ciprian Muresan, Irlanda,

13 aprilie 2016