Mi-a fost atât de dor să-Ți scriu…

Domnul meu și Dumnezeul meu. Îți scriu din mijlocul furtunii. Proclam biruința  prin Isus Hristos, din mijlocul furtunii.

Știu că orice val îți este supus. Tu ești Suveran. Ești Rege.

Dacă nu era aruncat Daniel în groapa cu lei, Tu nu îți puteai arăta puterea de a închide gura leilor. Tu îți păzești copiii. Tu ești prezent atât pe munte, cât și în vale.

Dumnezeule, gândurile mele nu sunt gândurile Tale, iar planurile mele nu sunt planurile Tale, de aceea metodele prin care Tu mă prelucrezi și faci toate spre binele meu, mă surprind; mă uimește minunăția, perfecțiunea lucrării Tale și neașteptatele rezultate.

Cu cât fulgerul e mai puternic și valea mai adâncă, pot știi că Tu ești mai mare de atât. Tu… ești mai puternic de atât. Tu… poți mai mult de atât.

Cu cât drumul e mai alunecos și mâinile mele se mai trag din strânsoarea mâinilor Tale, Tu mă strângi mai tare. Și asta doare. Dar ce mai contează când asta trebuie să se întâmple pentru a nu-mi da drumul?

Copiii Tăi nu rămân de rușine, mai ales în fața diavolului. Copiii Tăi sunt mai mult decât biruitori, iar diavolul știe asta, de aceea folosește toate armele pe care le are pentru a clătina. Se amăgește, știe că cel care se încrede în Tine este tare ca muntele Sionului, iar cel neprihănit chiar dacă va cădea, se va ridica de șapte ori! Și dacă e necesar de șapte zeci de ori câte șapte, căci atâta timp cât trăiește, prin sângele Tău, poate fi iertat și eliberat.

Jertfa de la cruce îmi dă biruința. Prin iubirea de la Golgota care a biruit puterea morții, eu port numele de învingătoare. Învingătoare a Cerului, prin Tine, Isus, iubitul inimii mele.

Pot fi puse necazurile de acum pe lângă slava și bucuria viitoare? Poate fi pus pământul acesta cu tot ce e de îndurat pe el lângă frumusețea Cerului Tău? Cer dăruit nouă. Cerul meu!

În slăbiciunea mea puterea Ta e desăvârșită, iar asta înțeleg atunci când mă frângi… când în cele mai grele momente mă faci să mă simt cea mai puternică… când cu izvoarele fierbinți de lacrimi de pe obrajii mei mă simt capabilă să alerg pe ape spre Tine, iar prin ceața lichidă din ochii mei văd lumina de la capătul tunelului… și brațele Tale așteptându-mă… pentru când mă voi odihni o veșnicie!

Îți scriu dragostea mărturisindu-Ți și recunoscându-Ți atotputernicia și domnia. Domnește Tu în inima mea!

Nimeni nu e ca Tine!

Mă izbăvești căci laudele Tale sunt pe buzele și în inima mea!

Crucea grea ce o port urmându-Te, mă ajută să ajung la liman. Poverile îngăduite mă îngenunchează la cruce. Rugăciunile neascultate mă învață staruința. Stăruința mă învață dependența de Tine. Ce Har!

Al meu Împărat, iubirea Ta îmi redă frumusețea sufletului. Sunt specială căci Te am pe Tine! Armele Duhului Sfânt sunt cele mai deosebite caracteristici, iar roadele Duhului Sfânt sunt calitățile care-mi dau valoare! Valoare eternă. Frumusețea veșnică imposibil de văzut cu ochii, ci doar cu inima. Ce frumos ești, Doamne! Ce frumos ești și în mine! Eu… un abur și un fir de praf, având cetățenia Cerului, ce onoare!

Nimic nu sunt. Dar ai murit pentru un nimic. Dragoste neeexplicabilă dătătoare de viață.

Ce mare ești, Tată! Fiecare lacrimă îți șoptește că Te iubesc.

Îți mulțumesc că fiecare lovitură mă apropie de Tine și tot ce îngădui îmi clădește un dor tot mai mare și mai puternic de Acasă.

Acasă… curând voi fi Acasă. Cu Tine. Prin Tine.

Până atunci, trăiesc pentru Tine!

Îți aparțin.