https://alevietiiganduri.wordpress.com/

Mă uit la mine. A trecut ceva timp de când nu m-am coborât în interiorul ființei mele. Mă opresc asupra sufletului ce arata urât, zdrențuit de-atâta zbucium. Încep să-l curăț la suprafață apoi tai bucăți, tai adânc bucăți de ură, de invidie, egoism, vorbe aruncate la mânie, minciuni „salvatoare”, bârfă, teamă, necredință, frică și descurajare. Parcă acum e mai curat dar totuși mai am mult de lucrat. Iau un șmirghel și dau pe  ici pe colo. Mai iau puțin dintr-un colț și pun întra-altul până ce arată mai bine, e șlefuit, lucios, curat, arată ca un diamant ce are menirea de a-mi orbi sentimentele și gândurile negre cu a dragostei strălucire, a credinței și-a speranței. Și dacă porți în tine un diamant și nu pe deget, asta te face sa fii vrednic să poți sta drept în fata semenilor tăi.