Cu mintea mea de muritoare și gândirea mea limitată nu pot cuprinde ce a făcut.

Cu buzele mele și numărul meu determinat al bătăilor de inimă și al zilelor nu pot să-I mulțumesc îndeajuns.

Sufletul meu nu e suficient de spațios pentru nespusa recunoștință ce o am în urma a ceea ce e și a ceea ce a făcut.

Clipele de întuneric din întreg Univers și de liniște deasupra, pe și sub Pământ, tăcerea Tatălui și durerea Fiului, păcatul cu miros și povară grea, toate neimaginabile, nu erau mai mari decât… DRAGOSTEA.

Acea dragoste pe care omul nu o va înțelege niciodată.

Acea dragoste în care orice suflet se mai poate scălda astăzi.

Acea dragoste care a jertfit Cel mai Sfânt om, cel mai mare Dumnezeu.

Acea dragoste pentru muritori, pentru nimicuri. Nimicuri atât de valoroase pentru El… El care s-a gândit la noi când trupul i-a fost sfâșiat, când Duhul i-a plecat, dar și când a înviat.

Acea dragoste care și azi, prin cel mai măreț act care a fost și va fi vreodată, iartă și eliberează, transformă și sfințește.

Acea dragoste nemeritată atunci, nemeritată acum.

Acea dragoste prin care putem avea viață. Viața sufletului, nu a trupului. Viață veșnică.

Acea dragoste din cauza căreia El va reveni după ai Lui.

Regele meu e viu! Eu sunt? Tu ești?

https://dependentadedumnezeu2015.wordpress.com/2016/05/03/regele-meu-e-viu/