1 Corinteni 4: 2- 4. 

vers. 2. ” Încolo, ce se cere de la ispravnici, este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredințat lui.”

Dar care este lucrul încredințat mie și ție?? În lucrarea de zidire a Împărăției lui Hristos, fiecare din noi avem locul slujirii noastre acolo unde Isus ne vrea. Și pentru a ne descoperi fiecare locul unde putem sluji eficient, în Biserică sunt ”slujbe” date pentru a ne duce pe fiecare în slujirea și în destinul nostru, oameni competenți care pot să vadă în fiecare valoarea pusă de Dumnezeu pentru folosul altuia. Nu stă în caracterul nostru să judecăm slujirile altora, ci să fim credincioși în lucrul încredințat nouă.

vers. 3. ”Cât despre mine, prea puțin îmi pasă dacă sunt judecat de voi sau de un scaun omenesc de judecată. Ba încă nici eu însumi nu mă mai judec pe mine.”

Frate Pavele, nu cumva este prea mare îndrăzneala ta?? NU!! Pentru că Pavel trăia Evanghelia adevărată. El avea siguranța intrării în odihna lui Hristos, era sigur că viața lui este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu și credea că în Hristos nu este nicio osândire, nicio judecată, nici să o faci tu, și nici să o facă altul despre tine. Acestea se găsesc în religie, ea este mama lor.

vers. 4. ”Căci nu am nimic împotriva mea; totuși nu pentru aceasta sunt socotit neprihănit: Cel ce mă judecă este Domnul.”

Suntem socotiți neprihăniți în Hristos, am murit împreună cu Hristos și am înviat împreună cu El, la fel ca Pavel. Aceasta-i neprihănirea noastră și nu putem avea nimic împotriva noastră și nici nu ne pasă de ce zic alții. Omul cel vechi s-a dus și un om nou i-a luat locul. În omul nou nu este loc și nu primește osândire, este treaba celui ce o face. Omul cel vechi, când era stăpân peste viața noastră, a amprentat adânc în noi slujirile lui și ne-a învățat să-i facem voia în ceea ce el dicta, iar sub influența lui noi ne-am format obiceiuri și un mod de viață pe care mintea noastră a fost setată. Acum însă în noi domnește Duhul Sfânt și un om nou, care vrea să ne înnoiască mintea cu Cuvântul lui Dumnezeu,iar atunci când din instinct vin obiceiuri și lucruri ale omului vechi în noi, pe care o viață le-am alimentat trăindu-le, le respingem prin Cuvântul Evangheliei, prin puterea Duhului Sfânt și prin Harul Său. Noi mereu sădim adânc în noi Cuvântul și adevărul lui Dumnezeu, făcând din Evanghelie obiceiul de a o asculta, primi și trăi. Ce a fost al omului vechi trebuie să plece, căci nu are de ales. Suntem o făptură nouă în Hristos, cele vechi s-au dus. Asta credem, și prin credință lucrăm de zor la înnoirea minții noastre, ampretând Cuvântul Lui în noi, care va rodi în viața noastră roada Duhului Sfânt, având prilejul de a sluji eficient Domnului și semenilor noștri pentru zidirea Împărăției Lui, în care oamenii poartă chipul Lui, trăind viața Lui și împlinindu-și destinele.