23. Cei ce se coborâseră pe mare în corăbii și făceau negoț pe apele cele mari,

24. aceia au văzut lucrările Domnului și minunile Lui în mijlocul adâncului.

25. El a zis și a pus să sufle furtuna, care a ridicat valurile mării.

26. Se suiau spre ceruri, se coborau în adânc; sufletul le era pierdut în fața primejdiei.

27. Apucați de amețeală, se clătinau ca un om beat, si zadarnică le era toată iscusința.

28. Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul, și El i-a izbăvit din necazurile lor.

29. A oprit furtuna, a adus liniștea, și valurile s-au potolit.

30. Ei s-au bucurat că valurile s-au liniștit, și Domnul i-a dus în limanul dorit.

31. O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui și pentru minunile Lui față de fiii oamenilor!

32. Să-L înalțe în adunarea poporului și să-L laude în adunarea bătrânilor! Ps 107.

Biserica, o comunitate care călătorește pe mare, și nu oricum, în corabie, și nu oricare, Biserica e și corabie, e și spital, e și casă, e și țintă, e și trup. Asistăm la o perioadă de negoț, unde sunt puse în negoț valorile, fundația, temelia, pietrele clădirii, materialele. Negoț pe mare, negoț pe apele cele mari. Pe de altă parte vedem lucrările lui Dumnezeu, vedem minunile Lui. Dumnezeu, ca Să ne arate minuni, trebuie mai întâi să ne facă harul de a ajunge în adâncimile Lui. Și de cele mai multe ori ajungem, le vedem, și iesim de acolo cu gânduri noi și bune, dar ne vedem de treaba noastră , de negoțul nostru. Noi suntem adevărați negustori, negociem totul, avem și unelte la dispoziție. Pe verticală negociem cu Dumnezeu, iar pe orizontală cu oameni. Obținem și de la Dumnezeu favoruri, și obținem și de la oameni, iar atunci când nu le obținem, le cumpărăm, târguindu-ne de cele mai multe ori până la ultimul bănuț.

Dar de nicăieri apar furtunile, încep să se ridice valurile, și corabia în care călătorim nu mai poate sta în lucrarea de negoț, mai degrabă își îndreaptă toate puterile ei pentru a supraviețui furtunii și valurilor. Când furtuna vine de sus, când furtuna este pusă de Dumnezeu, valurile te ridică mai întâi spre ceruri, și aici, în acest moment de ridicare, cei mai mulți cred că este vorba de o urcare pe trepte de slujire, de o urcare în amonte, dar imediat apar deznădejdile și dezamăgirile, corabia atinge adâncurile, coborând de-a binelea. Iar la coborâre totul se pierde, acolo nu mai are putere nici iscusința oamenilor. Amețeala la coborâre este atât de tare, atât de adâncă, încât tot ce mai poți face, faci în zadar.

Zadarnică le era toată iscusința. Și unde este cârmaciul? Unde sunt sfătuitorii? Unde este înțeleptul, iscusitul, priceputul?

Totul este în zadar? Unde te mai poți ancora într-o situație ca și aceasta? Unde iți mai poti ancora sufletul, trupul, duhul și nădejdea? Mai există oare scapare? Ce faci când ajungi ca grup, ca adunare, ca persoană, ca familie, ca biserică, în strâmtorare? Aici nu o să te mai ajute nici trecutul tău, nici școlile tale, nici experiența ta, nici poziția ta socială. Ai ajuns atât de mic în fața unei vorbe, a unui răspuns, a unei situații.

Ce faci într-o astfel de strâmtorare? "Atunci în strâmtorarea lor au strigat către Domnul, și El i-a izbăvit din necazurile lor"

Când te afli în strâmtorare, strigă către Domnul, și să ajungă strigătul tău până la Domnul. E un semn al încrederii în Dumnezeu acest prim pas. Chiar daca ai falimentat cu iscusința ta, acum este momentul să vezi ce poate face Domnul pentru tine.

Dumnezeu va opri furtuna, va aduce liniște, va potoli valurile, iar tu te vei bucura, apoi Însuși Dumnezeu te va duce la limanul dorit.

Mai ai tu acel liman dorit în viața ta? De dragul acelui liman, Dumnezeu Își va arăta puterea și bunătatea Lui. Călătoria ta, a noastră, nu va mai fi una de eșec, ci una de biruință.

Dumnezeu îngăduie perioade de binecuvântare materială, dar asta ca să te poată pune într-o furtună, mai apoi de unde să nu mai poți ieși decât prin El, tocmai pentru ca inima ta să nu fie lipită de cele trecătoare, de posibilitățile și abilitățile tale de negustorie.

Daca ai ajuns ca sufletul tău să fie pierdut în fața primejdiei, e timpul să strigi către Domnul, iar Domnul te va auzi și te va asculta. Dumnezeu te va izbăvi dintr-o astfel de încercare.

Abia dupa astfel de încercări vei putea lăuda cu adevărat pe Domnul pentru bunătatea Lui. Va trebui ca mărturia noastră să fie publică și în așa fel, încât bunătatea lui Dumnezeu să fie cunoscută de cei din jurul nostru. Fiii oamenilor, acei urmași ai lui Cain, vor trebui să audă despre cum ți-a fost scăpat sufletul de la moarte, despre cum ai fost izbăvit, despre cum Dumnezeu  a lucrat și lucrează în viața ta.

Apoi va trebui să mergi la cele doua adunări. În adunarea poporului mai întâi, ca să Îl înalți pe Dumnezeu, iar mai pe urmă în adunarea bătrânilor, ca să Îl lauzi pe Dumnezeu. Iar asta nu se negociază, deși dogmele de astăzi nu fac posibil acest lucru, fiindcă timpul este alocat teologilor și vorbelor fără suflet și fără putere. Astăzi avem doar o adunare a poporului condusă de o putere teologică.

Unde sunt adunările bătrânilor? Avem noi oare în mijlocul nostru vreo adunare de bătrâni? Păi cum să avem, căci generația tânără s-a grăbit să îi scoată la pensie pe bătrâni și i-au aruncat în colturile prăfuite ale trecutului, discreditându-i pe temei că nu sunt actualizați, și nu sunt emancipați și pregătiți pentru generația de azi și de mâine. O adunare de oameni din care lipsește adunarea bătrânilor este o adunare sortită eșecului, datorită diferitelor lupte între generații. Generația fără adunarea bătrânilor este o generație care pierde în primul rând sfatul, înțelepciunea și priceperea, dar și o generație care nu este asistată la o închinare și la o laudă așa cum le cere Biblia, conform cu acest verset 32b. În Apocalipsa, cei douăzeci și patru de bătrâni erau martori ai laudelor aduse lui Dumnezeu (Apoc 4:10). Acolo unde este adunare de bătrâni, nu pot înainta răutatea, pizma, și nici geloziile, nici fărădelegea, pentru că tot se va găsi un bătrân înțelept ca să pună capăt nebuniei. Acolo unde nu este adunarea bătrânilor în popor, este duhul lui Roboam, acel duh de risipă, de ocară, de împrăștiere, acel duh de obrăznicie și de nechibzuință.

Dacă din pricina răutatii unora, astăzi ducem lipsă de lucruri fundamentale, deși aparent suntem ca și un râu de apă, sau suntem niște izvoare, sau suntem încă în negoț, ne înșelăm singuri, pentru că urmează ca și râurile să sufere, și izvoarele să ajungă ca un pământ uscat.

Coloseni 3:16 ar putea fi totuși un pas către un început în Dumnezeu, în Hristos, și prin Duhul Sfânt, dar până atunci, rămânem doar niște negustori pe corăbii, pe ape.

Ciprian Muresan, 16.10.2016, Irlanda.