Mort printre cei vii

Observ cu tristețe că trăim într-o lume de oameni tot mai imuni față de suferința sau sărăcia celor din jur. Am dobândit o rezistență la acestea la fel ca bacteriile la antibiotice. Drumul de la mână la portofel nu-l mai găsim (aproape) niciodată. Strigătele de ajutor care ne ajung la urechi ne găsesc tot mai puțin dispuși să empatizăm cu cei nevoiași, să plângem împreună cu ei și, în final, să le întindem o mână de ajutor. Dovedim o lipsă de reacție asemenea unor oameni anesteziați. Vorba lui Cehov, “indiferența este paralizia sufletului”. Să fie vorba de o rea-voință? Negreșit că în unele cazuri despre asta e vorba! 

O altă cauză a indiferenței multora față de cei nevoiași este neîncrederea. Se știe că printre multele nenorociri reale circulă și numeroase escrocherii. Nu dăm pentru că nu vrem să fim păcăliți! De unde să știm dacă cel de la colț de stradă este cu adevărat un muritor de foame și nu un șmecher care face avere pe banii trecătorilor? Ca să fim siguri că nu încurajăm escrocheria, nu dăm niciunuia nimic. Astfel, sunt lipsiți de ajutorul nostru și cei cu adevărat nevoiași. 

Nu știu care ar fi soluția, dar sigur a ține întotdeauna fermoarul închis la buzunar nu este una potrivită. “A nu fi de folos nimănui înseamnă a fi mort printre cei vii”, spunea Goethe.