“Generozitatea și falsa generozitate”

Suntem învățați de mici să împărțim cu alții. Să lăsăm copii vecinilor să se joace cu jucăria noastră, să împărțim sandwich-ul cu colegul de bancă sau să împrumutăm pixul nostru celor care n-au unul înainte de test. Prin urmare, mai bombănind, mai de bună-voie, o făceam.

Suntem învățați la Biserică să dăruim cu generozitate. Predicatorii ne citesc versetul: “Pe cel că dă cu bucurie, îl iubește Dumnezeu”. Se fac strângere de ajutoare pentru săraci și suntem îndemnați să aducem darurile la Biserică. Suntem încurajați să vizităm familiile nevoiașe, dar nu cu mâinile în buzunare.

Ce se întâmplă, însă, atunci când nu vrem să dăruim, dar constrânși, o facem? Aplicăm o falsă generozitate. Falsa generozitate înseamnă a pretinde că dărnicia ta e sacrificiu, timp în care este o debarasare de lucuri nefolositoare. E ca atunci când alegeam jucăria cea mai urâtă (pretinzând că este favorita noastră) și o dădeam “cu generozitate” vecinului nostru. Prietenul ne iubea, părinții lui ne lăudau, iar proprii părinți nu-și mai încăpeau în piele de bucurie că au un copil cu inimă de aur. Toată lumea era fericită, mai puțin noi. Falsa generozitate naște frustrare, nu bucurie!  Bucuria, prin natura ei, se cere împărțită cu alții.

Din păcate, există oameni care deși au crescut, au rămas cu falsa impresie că generozitate înseamnă a face bine cu lucruri de care n-ai nevoie. Falsa generozitate e atunci când împachetezi în cutia de ajutoare haine uzate pe care tu nu le mai porți. Sau dăruiești alimente expirate pentru copii orfani.

Din fericire, am cunoscut și oameni darnici care îşi rup din confortul lor pentru alţii. Iar dacă primii dau bine „în poze”, ceilalţi sunt cei cu adevărat câştigaţi. În prag de sărbători, dăruiți cu generozitate, n-o falsificați!