Când e furtună, foloseşte ancora!

În epistola către Evrei, la capitolul 6, versetul 19, aflăm că există o ancoră a sufletului; o nădejde tare şi neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinlăuntrul templului, unde Isus a intrat pentru noi”.

Când folosim ancora?

Când vrem ca nava să se oprească, mai ales în caz de furtună, când valuri mari pun în pericol corabia.

La fel şi cei credincioşi, au o “ancoră a sufletului”, pe care să o folosească pentru a rezista în furtuni.

Şi aceasta ancoră nu e legată doar de vasul inimii noastre, ci e legată bine, e fixată în locul prea sfânt, unde se află Domnul Isus.

E posibil?

Da, dacă o spune cuvântul Domnului prin apostolul Pavel.

Şi acolo nu e doar nădejdea noastră, ci toate acele “binecuvântări duhovniceşti” ce le avem în “locurile cereşti, în Hristos” despre care ni se spune în Efeseni 1:3.

Deci acolo, lângă Domnul Isus, marele nostru preot, se află:

-credința noastră

-dragostea noastră,

-evlavia,

-răbdarea

-blândețea şi toate celelalte binecuvântări duhovniceşti.

Ele sunt bine ancorate în Domnul Isus, dar celălalt capăt al odgonului, dacă pot spune aşa, e în inima noastră.

Pentru Dumnezeu, toate aceste binecuvântări sunt vizibile, El le poate cântări, le poate măsura, chiar dacă noi nu pricepem aşa cum nu pricepem cum e energia electrică şi cât de puternică e.

Câtă îmbărbătare să ştiu că mă pot ancora de Creatorul Universului, de Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor!

Mai are sens să mă tem?

Şi atunci, ce am de făcut atunci când e furtună? Să mă închin înaintea Domnului, să-L rog să ţină în mâna Lui ancora sufletului meu, nădejdea, şi să stau în pace până trece furtuna.

Doamne, ajută pe toţi copiii Tăi, în aceste vremuri de furtuni, să îşi lege de Tine ancorele sufletului!

Ajută-ne să rămânem liniştiţi, până când trece furtuna!