Într-o zi ochii noștrii vor uita ce e lacrima, iar inima nu va mai fi zdobită, plecată sub povara grijurilor și suspinurilor, ci va tresălta de o bucurie sfântă.

Într-o zi nu vor mai exista nici oameni cu două fețe, care una spun și alta fac,oameni care reușesc sa mintă atât de frumos incât se cred și ei insuși, ci Adevărul va triumfa domnind veșnic.

Într-o zi nu vor mai fi copii desculți, alergând pe străzile orașului cerșind o bucată de pâine, o mângâiere, o vorbă bună.

Într-o zi nu vor mai fi holurile spitalelor pline de cei ce așteaptă o oază salvatoare in fața deșerturilor de dureri, de un miracol la un diagnostic crunt. Nu, nu vor mai fi atunci secții de urgență și nici medici de gardă.

Într-o zi nici îndrăgita alarmă nu va mai suna, chemându-ne la realitate. Nu vom mai duce stresul zilei de mâine, uitând să o trăim pe cea de azi, și nici nu vom mai alerga bezmetici din zori și până-n seară pentru firea care tot mai mult și tot mai tare iși cere drepturile.

Într-o zi nu va mai fi noapte și nici frunzele nu s-or mai dezlipi din ram. Într-o zi va fi doar eterna primăvară. E ziua când vom găsi odihnă după toată hoinăreala pe acest pământ străin și plin de ură. E ziua când vom sta la masă cu Cel ce s-a dus să ne pregătească un loc ca acolo unde este El să fim și noi. Într-o zi dorul Lui dupa mireasă va birui și-și va striga cu voce tare dragostea.

Mi-e dor de-o zi, o zi, când toamna n-or mai cădea nici frunze și nici flori....Mi-e dor de El!