Fiecare avem un nume. Numele meu este Lorena. Al tău este Estera, sau poate Rebeca, sau Iosif sau Darius... Părinții noștri au avut grijă să ne pună cele mai frumoase nume. Vreau să te asigur că dintre toate, numele tău este cel mai frumos nume. El este cunoscut de rude, prieteni, colegi, profesori, membri din Biserică, dar cel mai important, el este cunoscut de Dumnezeu. Moise a primit confirmarea că a căpătat trecere înaintea Lui deoarece era cunoscut pe nume. (Exod. 33/12,7)

În 1Sam. 3/10 citim că deși era un copil, Dumnezeu l-a strigat pe Samuel pe nume: „Samuele, Samuele”. Copilul a fost surprins că cineva în timp de noapte îi strigă numele. În adevăr Dumnezeu își „cheamă oile pe nume. (Ioan10/3b).

Nu există „melodie” mai plăcută pentru urechea noastră, decât atunci când cineva ne rostește numele... Dumnezeu l-a strigat pe Saul pe drumul Damascului: „Saule, Saule”. El a rămas uimit când din toată mulțimea cineva l-a ales să i se adreseze pe nume. Când Maria îl căuta la mormânt pe Domnul Isus, El i-a strigat numele: „Marie”! , iar ea a tresărit și a răspuns: „Rabuni”

Pe lângă faptul că fiecare nume este plăcut, el are și o anumită semnificație. Există chiar și un „dicționar de nume” care te ajută să-i cunoști înțelesul.

(Fapte. 13/8. „Dar Elima vrăjitorul - căci așa se tâlcuiește numele lui... ”)

Dacă citim lista cu fiii lui Iacov vom observa că fiecare nume spunea ceva prin conținut despre cel ce-l purta. Când este rostit numele tău deja iese la iveală adevărata ta identitate...

Iacov s-a întâlnit cu îngerul lui Dumnezeu la întoarcerea sa de la Laban. El a cerut să fie binecuvântat, dar îngerul a dorit să-i cunoască identitatea cerându-i numele. Numele lui era „Iacov” care însemna: „Cel ce ține de călcâi ” în scopul de a te deposeda de ceva, „viclean”sau „înșelător”(Gen. 27/35,6). Dar cum ar fi putut Dumnezeu să binecuvinteze un înșelător? Așa că a fost necesar să-i schimbe măcar numele dacă nu și „pasiunea”... Cât despre „genă” ea s-a transmis ereditar din generație în generație încât s-a ajuns ca însuși Dumnezeu să fie înșelat. (Mal. 3/9) Abia la vederea lui Natanael, Domnul Isus a putut să spună: (În sfârșit)... „iată cu adevărat un israelit în care nu este vicleșug” - unicat... (Ioan 1/47)

Dar să revenim la noi și să ne întrebăm: Ce spun numele noastre?

Neemia a avut curajul să afirme: „... bunul meu nume” (Neemia 6/13) Și al tău este unul bun?

Dacă da, atunci el este mai de preț decât untdelemnul mirositor (mir) Ecl. 7/1. care era deosebit de valoros la evrei...

Este posibil să fie unul rău? (Prov25/10b). Cum ai putea să-l îmbunătățești?

S-ar putea să fie luat din Biblie, deoarece este o practică obișnuită... Nu-i un lucru rău, ci dimpotrivă... e ceva bun, deoarece Biblia conține nume plăcute.

Daniel, Moise, Samuel - prooroci, David împărat, Andrei evanghelist s. a. m. d.

Dar oare de ce nimeni nu se folosește de numele Iuda? Să fie din cauză că și-a făcut un „nume rău”

Dar e posibil să ne afecteze cu ceva? -  doar este nume de apostol și înseamnă: „Lăudat fie Domnul”... Foarte frumos.

Și dacă avem numele sfinților, îl purtăm noi cu demnitate?

( O familie creștină avea 4 fii. Nici nu se potrivea mai bine decât să le pună numele celor 4 evangheliști. Numai că ei n-au mai fost evangheliști decât cu „numele”. Consătenii veneau cu vești nu tocmai bune: Matei este în stare de ebrietate... , Marcu are „probleme” de rezolvat cu poliția, Luca practică mereu „jocuri de noroc” iar Ioan îi ține companie... )

Nu întâmplător Dumnezeu le-a spus unor „creștini”: „Vă merge doar numele că trăiți... ”

De regulă sunt două feluri de creștini: „creștini cu viața” și „creștini  cu numele”

Să fie între ei vreo diferență? Este...

(Se spune că un cadru militar și-a rupt haina. A ordonat să fie adus „soldatul Croitoru”. Soldatul a primit ordin: „Vreau să-mi fie cusută haina fără să se cunoască” Însă soldatul a explicat: „Domnule comandant, eu nu sunt croitor - numele meu este Croitoru”... Este o diferență... )

Nu putem să ne „ascundem” adevărata identitate  după numele sfinților. Nu. Iar în cazul în care le vom purta numele, ele  nu ne vor fi de folos și nu va influența pozitiv destinul nostru...

Despre Domnul Isus ni se spune că s-a profețit cu sute de ani înainte, precum că va purta numele „Emanuel” care înseamnă „Dumnezeu este cu noi” (Isaia7/14) dar  în mod cu totul surprinzător la naștere i s-a pus numele „Isus” (Matei 1/25)

Ce s-a întâmplat cu „cuvântul profetic”, și de ce n-a mai fost respectat?

Schimbarea de situație se datorează faptului că evreii s-au grăbit ca din abundență să pună nume copiilor: „Emanuel.” O țară de copii cu acest nume... Ei așteptau „un Emanuel”...

În acest caz Domnul Isus n-a dorit să fie cunoscut după un nume, ci după lucrările Sale.

Ex: „Iudeii l-au înconjurat și i-au zis: Dacă ești Hristosul spune-ne deslușit”... Răspunsul putea să fie:

 Căutați în cartea spiței neamului... Dar nu. „Lucrările pe care le fac Eu, mărturisesc despre Mine”

(Ioan10/24,5) și nu numele este adevărata Mea identitate...

Pe lângă numele scris în certificatul de naștere după care putem fi cunoscuți și identificați, mai purtăm un nume frumos de „creștini”. În acest nume este „oglindită” divinitatea deoarece el derivă de la „Christos”.

Chiar dacă cei lumești batjocoresc frumosul nostru nume (Iacov2/7) noi trebuie să-l purtăm cu demnitate.

Însă lucrurile nu se limitează aici. Bucuria noastră constă în faptul că numele noastre sunt scrise în ceruri. (Luca10/20)

Mai frumos decât atât, avem promisiuni că celui ce va birui - adică celui ce va purta cu cinste numele de „creștin”- i se va da o piatră albă pe care va fi scris un nume nou... (Apoc. 2/17)

Nu vor mai fi nume pământești, ci îngerești, de care ni se spune că sunt „minunate” (Jud. 13/18)

Vor fi acele nume din „cartea vieții” care au fost scrise în dreptul nostru înainte de întemeierea lumii.

Până atunci, numele tău și al meu este de dorit să fie unul bun, deoarece el este mai de preț decât untdelemnul mirositor care răspândește în jurul nostru o mireasmă plăcută...