Dumnezeul Cerului trăiește doar în inimia golită de eul Pământului.

După ce ai trecut prin nașterea din nou îți dai seama că dragostea e singurul lucru care dăinuie. În rest am ajuns la concluzia că luptăm toată viața, suferim toată viața, dăm cu capul de pereți și învățăm cât trăim. Dar ce ne face să rămânem loiali lui Dumnezeu e dragostea, ce ne face să rămânem loiali prietenilor, familiei e dragostea. Mulți ne vor răni, dar dragostea e cea care ne dă speranță și care ne poartă durerile. Dragostea ne unește. Totul pe pământ ne desparte, și credințele și religia și hainele și plăcerile și și diplomele, dar dragostea lui Dumnezeu ne va lega indiferent de culoare, vârstă sau cultură.

Vor fi certuri, vor fii îndoieli, vor fii prăpăstii și greutăți, dar dragostea ne va păzi sufletul de iad. Trupul va intra în pământ, dar dragostea ne va smulge din brațele întunericului. Personal nu am fost ca Toma sau ca Petru, ci mai degrabă am fost un Iuda, un Saul din Cecilia. Cel mai trist nu e să mergi rău, ci să continui rău crezând că ești bine.

Suntem orbi că nu-L vedem pe Isus zi de zi cu noi, suntem surzi chiar dacă strigă Duhul în noi, suntem limitați, slabi și schimbători, dar dragostea lui Dumnezeu ne trece peste tot, ne deschide mintea și sufletul. Nimic nu va fi bine, Unul singur e binele… Dumnezeu. Până și faptele noastre bune înaintea Lui sunt ca o haină murdară. Noi n-avem cu ce să ne lăudăm nici dacă o viață întreagă am sta în sac, în lacrimi și pe genunchi. Însăși viața pământului stă în dragostea Lui.

Nimic bun nu locuiește în mine, în firea mea pământească, sunt carne, egoism și păcat, aș vrea să mă pot smulge din trup și să zbor în văzduh. Nu merit să traiesc, dar trăiesc să-mi mântuiesc sufletul. El pentru asta ne-a ales pe fiecare. Să ne mântuim pe noi, dar mai mult, pe alții.

În fond și la urma urmei noi n-avem putere, n-avem smerenie, răbdare și nimic vrednic de Cer, decât o picătură de dragoste pe lângă oceanul iubirii lui Dumnezeu.

L i n u s _ F l a v i u s