„Dumnezeu… ne mângâie… pentru ca… să putem mângâia…” (2 Corinteni 1:3-4)

     Cu ani în urmă, o doamnă a vizitat un orfelinat și a întrebat-o pe directoare: „Există vreun copil pe care nimeni nu s-a oferit să-l adopte?” Directoarea a răspuns: „Da! E o fetiță de zece ani, care arată rău și e cocoșată!” Doamna a spus: „Ea e copilul pe care-l vreau!” Treizeci și cinci de ani mai târziu, directorul departamentului de Inspecție a Orfelinatelor din Iowa a transmis următorul raport cu privire la această facilitate, aflată în subordinea statului: „Acest cămin este impecabil. E curat, mâncarea este bună, copiii sunt bine îngrijiți, iar atmosfera este diferită față de tot ce am experimentat vreodată. Directoarea, Mercy Goodfaith, are un suflet din care emană dragostea, și are niște ochi atât de frumoși că am uitat că nu e tocmai frumoasă… ori că e cocoșată!” Pentru că un bun samaritean avusese curajul să iubească și să îngrijească o fetiță pe care ceilalți o ignoraseră, Mercy Goodfaith a ajuns să răspândească ea însăși acea dragoste față de alți o sută de orfani! Pavel a scris: „Dumnezeu… ne mângâie… pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiați de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz.” Și Billy Graham adaugă: „Cei ce au suferit cel mai mult pot cel mai bine să-i mângâie pe alții, și să empatizeze cu necazurile lor, din cauza experienței pe care au avut-o. Suferințele noastre pot fi greu de îndurat, însă scopul nostru ar trebui să fie acela de a învăța tot ce putem din ceea ce suntem chemați să îndurăm, pentru a putea împlini lucrarea mângâierii așa cum a făcut-o Domnul Isus. „Prin faptul că El Însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi” (Evrei 2:18). Cel ce suferă devine cel ce mângâie în slujirea Domnului.” Astăzi, tu poți fi unul din aceștia!