CUM SĂ OBTII CEEA CE-TI DORESTI (3)
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Softy in 09/07/2017
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Nu aveţi, pentru că nu cereţi…” (Iacov 4:2)

     Fără să avem pretenția că tragem toate concluziile din istoria cu fiicele lui Țelofhad din Numeri 27, să mai învățăm câteva lucruri din acest episod: 1) Există beneficii de care nu vei avea parte decât dacă le ceri. În plus, „a cere” și „a primi” fac minuni pentru stima de sine! Imaginează-ți bucuria simțită de cele cinci femei când cererea lor a fost onorată. Cu siguranță au avut încredere, pentru că altfel nu ar fi încercat. Așadar, pentru că ești un copil răscumpărat al lui Dumnezeu, declară: „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?” (Romani 8:31). 2) Momentul este important. „Omul chibzuit vede răul şi se ascunde; dar proştii merg spre el şi sunt pedepsiţi.” (Proverbe 27:12) Fiicele lui Țelofhad și-au spus punctul de vedere când erau încă în pustie; Țara Promisă nu fusese cucerită încă… Nimic nu se compară cu un plan bun. Nu sta cu mâinile încrucișate, presupunând că ceilalți se gândesc la bunăstarea ta! Dar fii și înțelept! De exemplu, după ce au fost anunțate măriri salariale, nu mai e cazul să-i ceri șefului încă o mărire. Fiicele lui Țelofhad au făcut viața mai bună pentru toate celelalte femei din Israel. Așadar, prin faptul că îți spui punctul de vedere și că vrei să rezolvi situația, nu numai tu vei fi binecuvântat, ci și alții. 3) Luptă-te pentru un câștig de ambele părți. Lupta nu era încă terminată, deoarece fetele lui Țelofhad aveau unchi care au făcut recurs, privitor la noua lege, arătând că dacă aceste femei se căsătoreau în afara seminției, atunci drepturile de proprietate asupra pământului s-ar transfera altor seminții. Așa că Dumnezeu a dat o altă poruncă: pentru a deține pământ, trebuie să te căsătorești numai în cadrul propriei seminții (vezi Numeri 36:5-11). Și când vine vorba de căsătorie, spiritual vorbind, această regulă se aplică și astăzi: „este liberă să se mărite cu cine vrea; numai în Domnul.” (1 Corinteni 7:39). Același lucru este valabil și pentru bărbați.


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Frumos și adevărat!!
Fiți binecuvântați!!
Adăugat în 09/07/2017 de Maria18
Statistici
  • Vizualizări: 881
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni