Aş vrea ȋn rândurile următoare să-i răspund prietenului meu de ce eu nu pot fi ateu. Iată mai jos câteva motive.

1) Privesc ȋn jurul meu şi văd lucruri inteligente pe care mintea umană nu le ȋnţelege deloc sau le ȋnţelege doar parţial. Soarele, de exemplu, arde continuu de mii de ani şi ȋncă nu s-a consumat. Reacţiile din el nu se opresc ci continuă cu o măiestrie neobosită să producă lumina şi căldura fără de care specia umană ar pieri ȋn scurtă vreme. Omul ȋncearcă din răsputeri să ȋnţeleagă pe deplin aceste reacţii chimice şi să construiască un soare mic, de mărimea unei case, aici jos pe pământ pentru a-l folosi apoi la producerea de energie electrică. Gândiţi-vă cât abur ar putea crea un astfel de soare care ar arde continuu şi câtă energie electrică ar putea produce acest abur. Dar omul ȋncă nu ȋnţelege cum ar putea face un astfel de soare. Toţi savanţii lumii sunt neştiutori ȋn faţa acestui obiect inteligent. Vorbesc despre el, ȋl studiază (şi bine fac) dar nu ştiu cum să facă unul asemănător. Un alt exemplu ar fi celula umană. Oamenii o studiază, şi bine fac, dar felul cum este ea creată şi cum funcţionează  (care sunt legile ei), aceste lucruri sunt departe ȋncă de a fi ȋnţelese complet de către om. Atunci ar fi celula umană ȋnţeleasă complet de către om când omul ar lua o fărâmă de ţărână sau de alt material şi ar putea crea o celulă vie din această ţărână, care apoi să se tot dezvolte şi din ea să apară ȋntr-o zi o fiinţă vie, un om, de exemplu, sau măcar un vierme. Celula aceasta minusculă, mai mică decât vârful unui ac, poartă cu ea nebănuit de multă inteligenţă. Multe alte exemple de obiecte inteligente din lumea noastră am putea da. Concluzia pe care eu o trag văzând aceste lucruri inteligente este că există inteligenţă exterioară şi superioară omului ȋn universul nostru, pe care mintea umană este departe de a o ȋnţelege şi reproduce. Văzând obiectele acestea inteligente (printre care este şi omul) ȋmi apare inevital ȋn minte ideea că ar putea exista şi alte fiinţe inteligente ȋn acest univers, care trăiesc după legi mai mult sau mai puţin asemănătoare cu ale noastre. Prietenul meu, ateul, este de acord cu mine ȋn aceste privinţe. Şi el vede existenţa inteligenţei din Univers şi este ȋn căutarea altor fiinţe inteligente diferite de om, fiinţe pe care el adesea le numeşte extratereştri. Deci până aici mă ȋnţeleg cu prietenul meu. Amândoi vedem existenţa inteligenţei exterioare omului şi amândoi suntem ȋn căutarea extratereştrilor.

2) Un alt lucru pe care-l văd ȋn Universul nostru este că soarele răsare ȋn fiecare dimineaţă (ce simplu pare acest lucru) şi nimeni n-a lăsat scris ȋn istoria omenirii că ȋn timpul său Soarele ar fi fost oprit de vreo forţă să nu mai răsară sau să nu mai apună la timpul lui (cu excepţia cazului descris ȋn cartea Iosua, cap. 10). Văd de asemenea că uneori pe pământ apar forţe mari ale naturii, cum ar fi uragane, tsunami, cutremure, erupţii vulcanice, incendii mari, care lasă ȋn urma lor mii de morţi şi pot distruge chiar oraşe ȋntregi (precum orasul Pompei sau Sodoma şi Gomora). Şi cu toate acestea, nimeni nu se ȋndoieşte că Soarele va răsări din nou mâine, la timpul potrivit, fără niciun minut ȋntârzâiere. Deci concluzia pe care eu o trag, şi cu care este de acord şi prietenul meu, ateul, este că ȋn Universul nostru observăm atât ordine perfectă cât şi dezordine, atât forţe bune cât şi forţe rele, atât forţe mari ce nu pot fi deranjate din activitatea lor de către nicio altă forţă din Univers (Soarele şi Pământul sunt tot pe orbitele lor şi nicio altă forţă n-a reuşit să le strice traiectoria) cât şi forţe mai mici care sunt ȋnvinse de către alte forţe mai mari (ca de exemplu, forţa de viaţă a naturii ce poate fi distrusă de cataclisme naturale). Deci amândoi suntem de acord că există forţe mari şi forţe mai mici ȋn Universul nostru şi că anumite forţe fac bine iar altele rău (precum bacteriile şi viruşii ce produc boli şi moarte) şi, de asemenea, că există cel puţin o forţă mare (precum ţinerea Pământului pe orbita lui) care nu este deloc tulburată de acţiunile altor forţe din Univers (lucru observat cel puţin de când este omul pe pământ). Mai mult, observăm că această forţă mare este şi bună, deoarece fără ajutorul ei n-ar fi noapte şi zi, n-ar fi iarnă şi vară. Pe scurt, eu trag concluzia că forţele mai mari, mai puternice, sunt ȋn acelaşi timp şi mai bune decât forţele mai mici. Dacă prietenul meu, ateul, este un om 100% onest, va trage şi el aceeaşi concluzie. Un om poate fi onest chiar dacă merge într-o direcţie greşită ȋn viaţă, cineva l-a ȋnşelat; de exemplu, dacă un om răuvoitor schimbă ȋntr-o intersecţie indicatorul către Bucureşti şi-l ȋntoarce spre Budapesta, toţi şoferii care trec prin acea intersecţie şi nu cunosc drumul vor porni ȋntr-o direcţie greşită şi nu vor ajunge la destinaţia dorită, deşi ei sunt complet oneşti; doreau să ajungă la Bucureşti dar cineva le-a schimbat indicatorul şi-au ajuns la Budapesta. Dacă prietenul meu, ateul, nu este suficient de onest, va ȋncepe deja să alunece ȋn mintea lui pe cărări greşite care sfârşesc ȋn prăpastii adânci. Faptul că cele mai mari forţe sunt şi cele mai bune, mă face să privesc viaţa cu speranţă iar această speranţă mă face să trăiesc mai bucuros şi voios ȋn viaţa mea zilnică. Faptul că există forţe bune şi forţe rele ȋn jurul meu mă face să mă gândesc că şi extratereştrii pe care-i caut s-ar putea să fie unii  buni iar alţii răi. Lucrul acesta mă pune pe gânduri, mă sperie, căci s-ar putea ca ȋntr-o zi să dau nas-ȋn-nas cu nişte extratereştri răi, care să mă mănânce, precum un lup mănâncă un miel sau un grup de bacterii un trup. Totuşi, cugetând la ceea ce-am descoperit mai sus (cum că forţele mai mari sunt ȋn general forţe mai bune), ȋncept să prind din nou speranţă. Când prietenii mei atei au ajuns şi ei la această răscruce de drumuri ale minţii, unii au luat-o la vale pe o cărăruie ce sigur duce spre o prăpastie adâncă. Cărăruia aceasta poartă numele „nu există niciun fel de extratereştri, nici buni, nici răi”. Aceasta este credinţa pe care ei şi-au format-o ca să scape de chinul gândului că s-ar putea ȋntâlni ȋntr-o zi cu un extraterestru rău. Dar ȋn felul acesta ei procedează ca şi struţul care-şi bagă capul ȋn nisip când vânătorul se apropie de el, şi astfel devine o pradă sigură. O parte dintre prietenii mei atei rămân ȋnsă cu mine şi ne continuăm drumul nostru ȋn căutarea extratereştrilor. Ceilalţi care s-au despărţit de noi încep să tragă în noi cu tot felul de arme ascunse la umbra literaturii universale, ale filozofiei, phsihologiei, astrologiei, antropologiei, chimiei şi ale altor domenii mai mult sau mai puţin ştiinţifice. Pe unii mai neglijenţi i-au şi doborât iar pe alţii i-au luat prizonieri. Cei ce s-au despărţit de noi ne spun că lanţul teoriei lui Darwin (ȋn care maimuţa a devenit om) este aproape perfect, doar câteva verigi sunt slabe, de aţă. Eu n-aş ȋncerca să leg gura unui leu sau mâinile unui hoţ cu un astfel de lanţ darwinian, pentru că aceasta s-ar putea să fie ultima mea activitate ȋn viaţă. Oricât de tare ar fi un lanţ, dacă o singură verigă este de aţă, tot lanţul este inutil şi te poate pune ȋn pericol de moarte; un lanţ nu este mai tare decât veriga lui cea mai slabă. Dar cei de pe calea struţilor nu iau ȋn seamă acest adevăr care i-ar putea scăpa de groapa adâncă de sub drumul lor, drum care devine tot mai subţire şi oricând se poate surpa, trimiţând sufletele lor şi ale celor din jurul lor ȋn hăul fără fund, numit adesea Iad.

3) Vom arunca acum câteva priviri ȋn istoria omenirii. Vizitând Roma ȋntâlnesc o clădire veche, impozantă numită Colosseum. Ghidul ȋmi explică istoria ei, cum că a fost construită acum vreo 2000 de ani de către anumiţi ȋmpăraţi romani. Ȋmi vorbeşte despre cezarii Romei, de Tiberiu, Traian, Titus, Vespanian, Nero şi alţii care au scris istorie la vremea lor. Ȋmi explică că pot consulta o mulţime de cărţi istorice despre acele vremuri ȋndepărtate şi că există multe dovezi arheologice ȋn acest sens. Dovezile lor istorice şi arheologice mă fac să cred că acei oameni au existat cândva pe pământ chiar dacă eu nu i-am văzut niciodată şi că faptele lor descrise ȋn cărţile istorice sunt ȋn mare măsură adevărate. Apoi gândul mă duce la o altă persoană istorică care a avut şi continuă să aibă o mare influenţă asupra omenirii, şi anume la Isus Cristos din Nazaret. Influenţa lui benefică asupra omenirii întrece contribuţia tuturor ȋmpăraţilor Romei la un loc şi nu numai. Toţi ȋmpăraţii Romei la un loc n-au contribuit la bunăstarea şi fericirea oamenilor cât a contribuit acest singur om, Isus din Nazaret. Dovezile istorice şi arheologice mă fac să cred că Omul acesta chiar a trăit acum vreo 2000 de ani pe pământ. Cine mai are dubii în acest sens şi este interesat de adevăr va putea găsi o mulţime de dovezi ȋn multe cărţi şi muzee.  Dar ce fapte a făcut Isus prin care a rămas unic ȋn istoria omenirii şi ȋncă schimbă vieţile a milioane de oameni? Haideţi să privim la câteva dintre aceste fapte. Prima ar fi ȋnmulţirea pâinilor (Ioan 6). Toată ziua Isus fusese ȋn mijlocul oamenilor cărora le vorbise despre Ȋmpărăţia Cerurilor ȋncercând să-i facă să ȋnţeleagă lucrurile din lumea spirituală, din alte sfere. Şi au fost oameni mulţi acolo, peste 5000 de bărbaţi numai, la care mai trebuie să adăugăm femeile şi copiii. Mulţi dintre aceştia suferiseră de foame şi sete ȋn timpul zilei dar ce contau acestea ȋn schimbul de a fi acolo ca să-I audă cuvintele, să-I vadă faţa şi să fie martori la vindecări nemaiauzite. Spre seară ȋnsă au avut parte de o mare surpriză. Când erau pe punctul să se ȋmprăştie, Isus le-a spus să stea jos ȋn grupuri. Apoi El a cerut merindea unui copil ce era pe-aproape ca să se roage pentru ea şi s-o binecuvânteze. Copilul avea 5 pâini mici de orz şi doi peşti. Isus a mulţumit Tatălui pentru ea şi apoi a dat-o ucenicilor Săi s-o ȋmpartă poporului. Şi ucenicii au dat pâine şi peşte oamenilor. Au dat la o sută dintre ei şi s-au mirat că ȋncă tot aveau. Au dat la 1000 de oameni şi ȋncă coşurile lor erau tot pline. Şi au tot dat până la ultimul om flămând. La urmă, după ce s-au săturat cu toţii, au mai adunat şi 12 coşuri pline cu firimituri, ca nimic să nu se piardă din binecuvântările Tatălui. Această faptă a rămas adânc ȋnscrisă ȋn vieţile acelor oameni. Nu este de mirare că după această faptă oamenii au dorit cu sila să-l facă ȋmpărat. Dar Isus a refuzat, nu aceasta era menirea Lui pe pământ. El trebuia să fie o hrană spirituală pentru toţi oamenii de pe pământ, nu doar să hrănească câteva mii de oameni dintr-un colţ al planetei noastre  (ce puteau deveni leneşi şi nemulţumiţi pe urmă, şi chiar plini de alte pofte păcătoase, pentru că atunci când oamenii se îmbuibă cu mâncare şi băutură sunt uşor înşelaţi de diavol, care le şopteşte că n-au nevoie de D-zeu şi trezeşte in ei noi pofte păcătoase). Oamenii au dorit să-l facă împărat pe pământ dar Isus le-a spus că El este un Împărat dar împărăţia Lui nu este una firească, de pe pământ, ci este una din alte sfere ȋn care viaţa se măsoară diferit. Ȋn acest moment, la această răscruce, un alt grup dintre prietenii mei atei se despart de mine şi pornesc pe o potecă care, după câteva dealuri şi câmpii, se va sfârşi ȋntr-o prăpastie adâncă. Unii dintre ei vor ȋncerca să se ȋntoarcă dar cei din urmă vor fi tot mai numeroşi şi-i vor ȋmpinge tot ȋnainte, biciuindu-i uneori cu ironiile şi teoriile lor fără dovezi. Poteca aceasta se numeşte „nu cred până nu văd”. Ce sărace sunt spiritele care merg pe ea! Ei nu vor să cerceteze ȋn continuare, să mai transpire ȋn căutarea Adevărului. Au abandonat lupta şi nu vor să-şi mai bată capul cu astfel de lucruri. Este mai simplu să nu studiezi, să nu-ţi mai supui mintea la un efort prelungit ȋn căutarea Adevărului. Aşa cum mi-a zis odată o fată cu care vorbeam despre Adevăr, că nu mai vrea să audă despre astfel de lucruri. Ȋi era teamă că s-ar putea să fie adevărat şi asta ȋi strica teribil somnul sufletului ei, al raţiunii şi a-l simţurilor. Dar cineva spunea că somnul raţiunii naşte monştri, şi mare adevăr spunea. Mulţi monştri am văzut pe urmă că s-au născut ȋn creieraşul ei, fără ca ea să-şi fi dat bine seama. Sunt atâtea lucruri ȋn lumea noastră pe care nu le vedem dar ele există, ca de exemplu curentul electric. Ce-ar fi fost dacă oamenii n-ar fi cercetat despre curentul electric ȋn secolele trecute, ȋntrucât nimeni nu văzuse aşa ceva? Nu-i aşa că astăzi am fi tot la lampă şi lumânare? Ce sărac suflet şi inutil eternităţii este cel ce abandonează lupta personală ȋn căutarea Adevărului! O altă faptă deosebită făcută de Isus este descrisă ȋn Ioan 9. Un orb din naştere stătea pe marginea drumului şi cerşea de milă. Era ȋn vârstă acum şi-şi acceptase demult soarta. Nu credea că ceva se va mai schimba ȋn viaţa lui. Ȋntr-o zi ȋnsă Isus trece pe lângă el şi se opreşte ȋn dreptul lui. Apoi ȋi unge puţin ochii cu tină şi-l trimite să se spele. Minunea are loc iar el se ȋntoarce de acolo văzând bine şi plin de bucurie. Toţi rămân uimiţi dar unii dintre conducătorii ţării adaugă la uimire, ură şi răutate. Se tem că-şi vor pierde influenţa politică şi religioasă iar aceasta i-a umplut de ură. N-au ştiut că ura faţă de o faptă sau persoană bună, faţă de o vindecare miraculoasă este nejustificată şi ȋi va conduce mai târziu să-şi piardă calitatea de fii ai lui D-zeu şi să fie aruncaţi ȋn focul gheenei. O ultimă faptă făcută de Isus pe care dorim s-o amintim aici este cea cu Lazăr. Multe alte fapte bune a făcut Isus pe care am putea să le amintim aici dar îl lăsăm pe căutătorul de comori să le descopere în altă parte. Isus a avut mulţi duşmani cât timp a fost pe pământ dar a avut şi prieteni, printre care era şi un oarecare Lazăr, ce avea două surori, Marta şi Maria. O boală grea îl loveşte pe Lazăr care trimite vorbă lui Isus să vină până la el. Isus însă întârzâie câteva zile iar când soseşte Lazăr era deja mort şi îngropat de 4 zile. Durerea familiei este mare iar când Marta îl întâlneşte pe Isus, aceasta îi zice cu durere „Doamne, dacă ai fi fost aici n-ar fi murit fratele meu.” Isus se apropie de mormânt şi cere oamenilor ce erau acolo să dea piatra de la intrare la o parte, iar El strigă cu glas tare „Lazăre, vino afară”. Şi mortul începe să se mişte, apoi se ridică şi vine afară. Cei de lângă el îl dezleagă de fâşiile de pânză cu care fusese înfăşurat când a fost înmormântat şi îi dau să mănânce. Lazăr a mai trăit multe zile pe pământ după aceea alături de familia sa, chiar dacă conducătorii acelor vremuri au dorit să-l omoare ca să nu se mai audă de această faptă a lui Isus. Doar 3 fapte am amintit aici dintre multele pe care le-a făcut Isus. Ecoul lor n-a putut fi şters de trecerea miilor de ani. Dacă cezarii Romei şi-au făcut multe dintre faptele lor prin sabie şi război, lăsând în urma lor multă durere, suferinţă şi moarte, Isus şi-a făcut faptele fără sabie şi durere, ci în tăcere, în linişte şi spre binele celor din jur. La fel face şi astăzi.

Faptele miraculoase făcute de Isus mă fac să cred că o parte din inteligenţa extraterestră pe care eu am observat-o în universul nostru (şi despre care am vorbit mai sus) s-ar putea să fie personală, adică să existe în acest univers alte fiinţe diferite de om ca formă, trăiri, inteligenţă şi putere, fiinţe extraterestre, care să facă parte dintr-o civilizaţie veche ce-a acumulat de-a lungul miliardelor de ani de existenţă multă cunoaştere, multă tehnologie şi multă putere. Această civilizaţie extraterestră poate să fie cu câteva miliarde de ani în faţa pământenilor şi uneori se poate folosi de oameni pentru a-şi arăta o parte din puterea ei. Însuşi Isus a spus în Ioan 14:10 că „Tatăl care locuieşte în Mine face aceste lucrări ale Lui”.

Întrucât, aşa cum am arătat mai sus, există forţe mari în universul nostru ce nu sunt tulburate în activitatea lor de nicio altă forţă din univers (precum Soarele ce aleargă nestingherit pe orbita lui) iar o parte din inteligenţa extraterestră poate fi personală, ne face să credem că există un Extraterestru care este mai puternic decât toţi ceilalţi extratereştri. Astfel, am ajuns să cred că există un Extraterestru atotputernic (pe care oamenii îl numesc în limbaj obişnuit Dumnezeu) şi că există mulţi alţi extratereştri mai mici, unii buni şi alţii răi. Pe extratereştrii buni oamenii îi numesc îngeri iar pe extratereştrii răi îi numesc diavoli sau îngeri răi. Astfel, credinţa mea într-o civilizaţie extraterestră bună şi rea şi într-un Extraterestru atotputernic dar bun, are logică şi sens (dar oare cui îi mai pasă de logică când sentimentul rău sau pofta rea devin puternice şi-i cuprind tot sufletul omului ?!). Această civilizaţie extraterestră bună a dăinuit de-a lungul miliardelor de ani pentru că ea alege adevărul, ştiinţa adevărată, dreptatea, bunătatea şi dragostea de adevăr întotdeauna. Ea nu alege minciuna sau plăcerea întrebuinţată greşit. Ea luptă împotriva extratereştrilor răi şi pe mulţi i-a distrus până acum iar pe alţii îi va distruge în viitor. Extratereştrii buni fac tot ce pot ca să-i înveţe pe oameni să lupte şi ei împotriva răului din univers şi astfel să devină aliaţi, fraţi din aceeaşi familie bună. Oamenii care iubesc dreptatea, adevărul, bunătatea şi dragostea îşi formează caracterul, sufletul într-un mod corect. Când un astfel de om moare, extratereştrii buni sunt pe aproape şi iau ceva din el, ceva mic, ca o sămânţă (numită adesea suflet), iar din această sămânţă D-zeu are ştiinţa şi tehnologia să facă o nouă fiinţă, un nou extraterestru asemănător cu cei din Împărăţia Sa, din Raiul Său. Şi iată dar că învierea celor drepţi şi buni despre care vorbea Isus are logică şi sens. Dacă sămânţa însă nu este bună, ceea ce înseamnă că omul acela a avut un caracter rău (a fost mincinos, lăudăros, mândru, nu i-a iubit pe oamenii buni şi credincioşi ci mai degrabă le-a făcut rău, îi plăcea adevărul sau de Isus doar atunci când avea ceva de câştigat din aceasta iar poruncile lui D-zeu nu le respecta cu sfinţenie ci mai mult de ochii lumii), atunci aceşti extratereştri aruncă sămânţa aceasta rea la gunoi, iar gunoiul îl ard la final într-un loc numit Iad sau Focul Gheenei (Marcu 9:38-50).

Nu ştiu câţi dintre prietenii mei atei au mai rămas cu mine până în acest moment final al călătoriei mele. Mulţi mi-ar da dreptate dacă ar fi rămas, l-ar iubi pe Isus pentru ceea ce El a făcut pentru pământeni şi ar asculta de poruncile Lui. Multora însă extratereştrii răi le-au mâncat o parte din sufletele lor prin viciile, necredinţa şi faptele rele în care au trăit. Din nefericire, mulţi îmi vor da dreptate după ce vor muri, când vor vedea că altfel se măsoară viaţa in univers, dar atunci va fi prea târziu pentru mulţi. Altceva înseamnă cu adevărat viaţă, nu doar trupul acesta cu poftele şi dorinţele lui egoiste şi rele adesea. Iar această nouă viaţă poate fi găsită de către orice pământean care încă trăieşte pe pământ.