- 2 Petru 1:5 De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa;
Mântuit... prin credință, sau prin fapte?
Autor:
Lorena Timișag
|
Album:
Devoțional
|
Tematica:
Diverse
Resursa adaugata de lorena97 in 27/07/2017
Resursa adaugata de lorena97 in 27/07/2017
Referințe
Termenul „mântuit” este foarte des întâlnit în Sfânta Scriptură, atăt în vechiul testament, dar mai ales în noul testament.
Toată învățătura creștină are în centrul atenției un Mântuitor - Isus Hristos - Fiul lui Dumnezeu.
Dar este bine să stabilim ce înseamnă mântuire?
Nu există un sinonim mai potrivit pentru cuvântul „mântuire” decât acela de: izbăvire sau salvare.
Este bine să ținem cont în ce împrejurări este folosit acest termen, deoarece contextul în care se găsește se poate referi la mântuirea sufletului, sau la mântuirea (izbăvirea) dintr-o anumită situație dificilă. De exemplu:
Când Iona s-a rugat și a folosit expresia „Mântuirea vine de la Domnul”(Iona 2/9b) el nu sa referit la mântuirea sufletului ci și-a manifestat credința că va fi izbăvit din pântecele peștelui. Și așa a fost...
Vechiul testament abundă de acest „cuvânt” folosit în mod profetic precum că „mîntuirea este gata să vină pentru Israel”. Evreii au fost foarte receptivi la acest „mesaj de interes național”.
Iată ce citim în 1Petru 1/10:
„Proorocii care au prorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mântuirea aceasta ținta cercetărilor și căutării lor stăruitoare”.
Numai că evreii n-au înțeles în ce constă această mântuire. Ei așteptau un izbăvitor care să-i elibereze de sub dominația romană...
Nici chiar Zaharia - deși era preot - n-a înțeles la ce anume se referă această mântuire și a vorbit despre ea asfel:
„ Și ne-a ridicat o mântuire puternică în casa robului Său David, cun vestise prin gura sfinților Săi prooroci, mântuire de vrăjmașii noștri și din mâna tuturor celor ce ne urăsc. . (Luca 1/69,0, 71)
Însă îngerul aduce vestea bună că „mântuirea” a venit și clarifică:
„El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale” (Matei 1/21) - și nu de vrăjmași.
Așteptările evreilor precum că Mesia - Salvatorul, va veni cu oștile sale și-i va izbăvi, au eșuat.
Născut într-o iesle, provenind dintr-un cătun sărăcăcios, înconjurat de 12 ucenici - oameni neînsemnați, petrecând timpul mai mult în prejma păcătoșilor și nu a liderilor religioși - așa cum se așteptau - evreii au tras concluzia: Nu acesta este Mântuitorul cel așteptat, ci un înșelător care s-a dat drept Fiul lui Dumnezeu... Acesta fiind și motivul răstignirii Lui...
Dar tocmai El era Mântuitorul lumii - dar care n-a dorit să fie cunoscut decât după „lucrările” Sale. (Matei 11/5, Ioan 10/24,5)
Așa că evreii l-au respins condamnându-L la moarte, dar tuturor celor ce L-au acceptat si au crezut în El, le-a dat dreptul să se facă copii a Lui Dumnezeu.
Este bine de reținut că pentru a beneficia de mântuirea sufletului, primul pas este credința în Domnul Isus. Iudeii însă s-au justificat: Noi suntem fiii lui Avraam care a fost bogat în fapte...
Însă autorul epistolei „către Evrei” le trimite un mesaj de avertizare:
„... cuvântul care le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic pentru că n-a găsit credință la cei ce l-au auzit. ( Evrei 4/2) iar în cap. 11/6 este concretizat:
„Și fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui”
Apostolul Pavel explică celor din Efes cum a fost posibilă mântuirea:
„Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință, și acesta este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte ca să nu se laude nimeni... (Efes. 2/8,9)
Așa a început procesul de mântuire a fiecăruia din noi: crezând în Domnul Isus și-n jertfa Lui mântuitoare.
„Toți proorocii mărturisesc, că orcine crede în El capătă în Numele Lui iertarea păcatelor” (Fapte 10/43)
Famenului i s-a spus: „Dacă crezi din toată inima” - se poate...
„Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu” -... și Filip a botezat pe famen...
Ce declație frumoasă! .
Mântuirea se capătă doar prin credință. dar trebuie dusă de noi mai departe însoțită de fapte.
Așa că Pavel îi îndeamnă pe filipeni: „... duceți până la capăt mântuirea voastră cu frică și cutremur.”
Iar lui Filimon îi scrie: „rog ca această părtășie a ta la credință, să se arate prin fapte”
Credința este vitală pentru mântuirea sufletului, dar de ce este atât de necesar să fie însoțită de fapte?
Iacov explică: „După cum trupul fără duh este mort, tot așa și credința fără fapte este moartă”, iar Petru sfătuiește și el: „Dați-vă și voi toate silințele și uniți cu credința voastră fapta... ” (2Petru 1/5)
Adevărata credință angrenează (pune în mișcare faptele)
Credința te va conduce până la „porțile raiului” de acolo înainte nu va mai fi nevoie de ea, deoarece nu vom mai trăi prin credință ci la vedere. Mai departe... va fi nevoie de fapte.
„Ferice de acum de morții care mor În Domnul. Da, ei se vor odihni de ostenelile lor căci faptele îi urmează. (Apoc. 14/13)
Statistici
- Vizualizări: 3910
- Export PDF: 3
- Comentarii: 2
- Gramatical corect
- Cu diacritice
- Conținut complet
Opțiuni
Romani 1:4 iar în ce priveşte duhul sfinţeniei, dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor, adică pe Isus Hristos, Domnul nostru,
Prin comparaţie,Mântuitorul lumi vrea să mântuiască lumea tot prin credinţă: acea credinţă care-i face pe oameni să facă faptele Mintuitorului.
Cum ar arăta viaţa noastră de CREDINŢĂ dacă am vedea credinţa în felul acesta? Cu siguranţă mult mult mai simplă.
Dar de ce s-a complicat atât de mult viaţa de credinţă pentru creştinul din ultimul veac? Pentru că el vrea să fie mântuit prin credinţa fără fapte vrednice de pocainţa lui. Şi prin urmare ridică credinţa în slăvi în timp ce calcă pocainţa în picioare.
Uitaţi-vă câtă energie consumăm ca să menţinem credinţa moartă în viaţă, când în realitate credinţa vie se menţine singură în viaţă prin faptele pe care le face ( nu noi ci credinţa noastră).
Dacă credinţa pe care o avem în suflet ne face să facem faptele Înselătorului avem în suflet vie credinţa Înşelătorului, la fel dacă credinţa pe care o avem în suflet ne face să facem faptele Mântuitorului avem în suflet vie credinţa Mântuitorului.
Cu cât un om sau un popor se departă de Dumnezeu cu atât normalul ( simplul) devine anormal( complicat) şi cu atît anormalul ( complicatul) devine normal( simplu). De exemplu pentru noi ( creştinătatea din ultimul veac care se departă tot mai mult de Dumnezeu) ceea ce era foarte complicat de explicat pentru Pavel a devenit un lucrua atât de simplu că îl pricep şi bebelaşi în Hristos de la catheză. Noi înţelegem din prima zi de credinţă adâncul înţelepciuni lui Dumnezeu, cum alege El în providenţa lui pe uni şi îi respinge pe alţi: că noi ne socotim aleşi de Dumnezeu, prin credinţă chiar dacă nu am fost chemaţi de Dumnezeu la credinţa biblică......!!?? În schimb în lucrurile simple ca relaţia dintre credinţa noastră şi faptele noastre, nu le mai pricepem, deşi aceste lucruri pot fi pricepute şi de prunci, chiar şi de oameni fără minte.
Oameni buni ,nu vedeţi că creştinizmul din ultimul veac a ajuns ca iudaizmul din primul veac? Ce mai aşteptăm anul ,,70,, când creştinizmul va fi nimicit? După cum iudei au nimicit iudaizmul prin credinţa lor moartă în Dumnezeu tot aşa creştini vor nimici creştinizmul prin credinţa noastră moartă în Dumnezeu. Dar cei ce avem credinţă vie într-un Dumnezeu viu nu vom fi nicimiţi ci vom vi mântuiţi prin credinţă, după cum iudei credincioşi au fost mântuiţi tot prin credinţa lor vie în Dumnezeu.
Domnul să fie slăvit și El să te poarte cu carul Lui de biruință până în Patria Minunată de care îți este legată inima și pe Care Duhul Sfânt ți-o va descoperi negreșit în fiecare zi mai mult!