Una dintre cele mai importante virtuții care „înfrumusețează” viața de creștin este cumpătarea.

Deși este un termen mai puțin folosit în epoca modernă, ea este absolut necesară atât în relația cu semenii noștri, cât și în relația cu Dumnezeu.

Apostolul Pavel interesat de promovarea ei, scrie Bisericii din Roma:

„. . . eu spun fiecăruia dintre voi ca nimeni să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine, ci să aibă simțiri cumpătate. . . ” (Rom. 12/3

Dar ar bine să stabilim ce înseamnă cumpătare?

Cumpătarea derivă din cuvântul cumpănă. Cumpăna era folosită ca și cântar care cântărea prin echilibrare. Deci cumpănă - cumpătare - echilibru.

Așadar apostolul insistă și scrie  însuflețit de acelaș gând:

„. . . . harul lui Dumnezeu care aduce mântuire, a fost arătat și ne învață s-o rupem cu păgânătatea și cu poftele lumești și să trăim cu cumpătare, dreptate și evlavie. ” (Tit 2/11, 12)

Cumpătare în vorbire.

În cartea „Proverbe” Solomon rostește un mare adevăr: „Cine vorbește mult, nu se poate să nu păcătuiască. . . ” iar în cartea „Eclesiastul” ni se spune cum trebuie să procedăm:

„Nu te grăbi să deschizi gura și să nu-ți rostească inima cuvinte pripite, căci dacă visurile se nasc din mulțimea grijurilor, prostia nebunului se cunoaște din mulțimea cuvintelor. (Ecl. 5/2, 3)

În aceeaș idee scrie și Pavel corintenilor: . . . mai bine 5 cuvinte cu înțeles decât 10000 de cuvinte indescifrabile. Principiul este simplu și  la îndemâna tuturor: „Decât mult și rău, mai bine puțin și bun. . .

Cumpătare în felul de a ne îmbrăca.

Există o „linie de demarcație” numită linia bunului simț. „Dar dacă sarea își pierde gustul. . . ”? -  întreba Domnul Isus. Există o vorbire „cu gust”, um mod de a ne îmbrăca „cu gust”, un mod de a trăi „cu gust” - totul cu gust. . .

Așa că Petru este nevoit să atragă atenția:

„Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară care stă în împletitura părului, în purtarea de scule sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii care stă într-un duh blând și liniștit. . . ”

Biserica nu este un club unde cineva are posibilitatea să-și etaleze vestimentația. Biserica este locul modestiei și a simplității. . .

Pavel este determinat să-i mustre pe corinteni: Vă adunați la un loc ca să vă faceți mai răi, sau disprețuiți Biserica lui Dumnezeu și vreți să faceți de rușine pe cei ce n-au? - ca și voi. .

Cumpătare când vizitezi pe cineva. . .

 Regula de aur este scrisă de Solomon : „Calcă mai rar în casa aproapelui tău. . . ”

Dar atunci când o faci, trebuie să fii atent la „timpul” pe care gazda este dispusă să-l petreacă cu tine.

Este foarte posibil ca din cuvintele ei să-ți dai seama că vizita ar trebui să se încheie.

(Cineva a mers în vizită la un prieten. Prietenul gazdă a devenit nemulțumit că musafirul nu avea intenția să spună „La revedere”. . . Profitând de faptul că a ieșit afară, s-a sfătuit cu nevastă-sa cum să-l determine sa plece. . . La revenirea în casă a fost întrebat: Nu-ți este dor de nevastă sau copii? Răspunsul  a fost sub așteptări: „Cum să nu, dar tocmai acum i-am sunat să vină și ei. . . ”

Cumpătarea în gestionarea bunurilor materiale.

Să mai fie oare valabilă rugăciunea făcută de omul lui Dumnezeu:

„. . . nu-mi da nici sărăcie și nici bogăție - dămi păinea care-mi trebuie. . . ” (Prov 30/8b)

Și dacă Dumnezeu ne dă mai mult decât merităm, cum administrăm noi „binecuvăntările Lui?

Nu cumva suntem  și noi, ispravnicul care-i risipește averea?

 Întrebarea pusă de proorocul Isaia rămăne valabilă pentru unii și-n ziua de astăzi:

 „De ce cântăriți argint pentru un lucru care nu hrănește? De ce vă dați câștigul vostru pe ceva care nu satură”? . . .

 Cumpătare în trăire.

Folosind din nou cuvintele „înțelepciunii” citim în cartea Eclesiastul:

„Nu fi prea neprihănit și nu te arăta prea înțelept, pentru ce să te pierzi singur. Dar nu fi nici peste măsură de rău. . . ” 

Această atitudine înseamnă cumpătare - echilibru. Lipsa de cumpătare în trăire, duce la fanatism, fanatismul duce la extremism. Extremismul poate conduce la cădere. . .

Ex: Dumnezeu a spus celor doi oameni din grădină să nu mănânce din pomul „cunoștinței binelui și răului” - dar femeia a spus șarpelui: „ Dumnezeu a zis: Să nu mâncați din el, și nici să nu vă atingeți de el” - deși Dumnezeu nu ceruse așa ceva. . . Rezultatul? . . .

Psalmistul se dă exemplu și scrie: „Eu merg pe mijlocul cărării neprihănirii”

 Este locul cel mai sigur. . .