„V-ATI ÎNTORS… CA SĂ SLUJITI… SI SĂ ASTEPTATI…”
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Softy in 05/08/2017
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 2 voturi
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„De la idoli v-aţi întors la Dumnezeu, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu şi adevărat, şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său…” (1 Tesaloniceni 1:9-10)

     Să citim ce le-a scris Pavel credincioșilor din Tesalonic: „Voi înşivă aţi călcat pe urmele mele şi pe urmele Domnului, întrucât aţi primit Cuvântul în multe necazuri, cu bucuria care vine de la Duhul Sfânt; aşa că aţi ajuns o pildă pentru toţi credincioşii din Macedonia şi din Ahaia. În adevăr, nu numai că de la voi Cuvântul Domnului a răsunat prin Macedonia şi Ahaia, dar vestea despre credinţa voastră în Dumnezeu s-a răspândit pretutindeni, aşa că n-avem nevoie să mai vorbim de ea. Căci ei înşişi istorisesc ce primire ne-aţi făcut, şi cum de la idoli v-aţi întors la Dumnezeu, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu şi adevărat, şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său…” (v. 6-10). Viețile acestor credincioși s-ar putea rezuma în trei cuvinte din pasajul citat: „întors-slujiți-așteptați”. Să ne uităm la fiecare dintre acestea și să vedem ce putem învăța. 1) Întors. Pocăința înseamnă să faci o întoarcere radicală. Necesită renunțarea și părăsirea tiparelor de gândire firești și a căilor tolerante. 2) Slujiți. Încearcă să-i slujești pe alții, în loc să aștepți ca ei să te slujească. La sfârșitul fiecărei zile, roagă-L pe Dumnezeu să te lumineze: „Doamne, cât de bine Ți-am slujit astăzi?” Căci slujindu-i pe alții, Îl slujești pe El. 3) Așteptați. Dacă ai ști sigur că Domnul Isus ar veni mâine, ce ai face altfel astăzi? Ți-ai schimba obiceiurile, vorbirea, atitudinile? Unii dintre noi ne trăim viețile ca și cum Hristos S-ar fi răzgândit cu privire la a doua Sa venire! Nu te amăgi – El va reveni! Să nu fii prins cu garda jos! Străduiește-te să trăiești fiecare zi în lumina apropiatei Sale reveniri. Făcând astfel, prioritățile tale se vor rearanja! Deci cuvintele Lui pentru tine astăzi sunt… trei: întoarcere-slujire-așteptare!


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 748
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni