- Evrei 11:1 Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.
În aglomerația de confesiuni religioase de care avem parte, oamenii sunt îndreptățiți să întrebe:
Care este adevărata credință? Unde se găsește ea?
Însă credința nu este proprietarea unei confesiuni, ci are legătută direct cu inima. Ea este împărțită de Dumnezeu după voia Sa (Rom. 12/3) și ajunge în inima omului prin Cuvântul propovăduit. . . (Rom. 10/17)
În cazul în care vrem să știm exact dacă am primit credința adevărată și nu cumva este una falsă moștenită de la părinți sau de la „părintele duhovnic”, modul de verificare este simplu și imposibil să fii înșelat. . .
Credința adevărată este un „crez”, dar ea te urcă pe o treaptă superioară numită „încredere”
În Evrei 11/1 citim: „Și credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd”
Diferența dintre „a crede” și „a te încrede” este mare. . . Să o vedem:
(Deasupra unei cascade învolburată și înfricoșătoare, unde apele cădeau de la aprox. 100m. înălțime, un echilibrist a legat o sârmă pentru a face demostrații de echilibristică. În prezența a mii de turiști care se găseau în zonă, el a început să meargă pe sârmă bucurându-se de aplauzele mulțimii. . . Ajuns la capăt după câteva exerciții, echilibristul întreabă:
- „Oameni buni credeți că eu pot să conduc o roabă pe această sârmă”?
- „Da credem”- a strigat mulțimea. . .
I s-a adus o roabă adaptată cu canal pe roată și demostrațiile au ieșit perfect. . . Însă lucrurile nu s-au oprit aici deoarece echilbristul iar întreabă:
- „Oameni buni, credeți că eu pot să vă plimb în roabă pe unul din voi”?
- „Da credem, cum să nu credem. . . ”
Celui mai înflăcărat și plin de „credință” spectator din preajmă îi spuse:
- „Urcați vă rog. . . ”
- „ Ferească Dumnezeu. Numai un om nebun s-ar urca acolo. . . ” a fost răspunsul.
- „Dar parcă ați crezut, ce ar fi să aveți și încredere?
- „Nu. Mă limitez la atât. . .
Există diferență între a crede și a te încrede? Există. . .
Diavolul nu este supărat pe faptul că oamenii cred în Dumnezeu, deoarece crede și el, ba chiar se înfioară când aude despre rigorile iadului. El știe că oamenii manifestă o credință formală doar de pe buze. Exact ce a spus Domnul Isus: „Norodul acesta Mă cinstește cu buzele dar cu inima este departe de Mine”. Totul la modul declarativ și atât. . .
Diavolul vrea pe toate căile să-l determine pe om să nu aibă încredere în Dumnezeu. O dovadă în acest sens o găsim chiar în Eden. Prezența lui în grădină a avut scopul de a „dinamita” încrederea celor doi în Dumnezeu. . .
Diavolul nu le-a spus: „Nu există Dumnezeu. Stați liniștiți. Nu credeți așa ceva. . . ”
Ci i-a întrebat: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat? ''
Cuvântul „oare” aduce îndoială și nesiguranță în inima omului.
Ori de câte ori cineva folosește expresia „oare”, este o dovadă că nu este sigur pe situație.
Oare voi fi mântuit? . Oare mă mai ascultă Dumnezeu? . Oare voi ieși cu bine din această încercare?
Moise a spus poporului: „ Vom putea noi oare să scoatem apă din stâncă”? (Num. 20/10)
„Oare” este dovada unei inimi îndoielnică. Diavolul este „specialist” în a semăna „neghina îndoielii” în inima omului.
Imaginați-vi-l acum pe omul credinței Avraam, ce soluții omenești găsește când ajunge la Abimelec. . .
Când putea să spună: „Eu mă încred în prietenul meu Dumnezeu”. Sau:
Imaginați-vi-l pe gigantul Ilie coborând foc din cer. A doua zi „nu mai era el”. Stătea ascuns într-o peșteră fugind de o femeie. . . Unde era încrederea lui Ilie?
Ioan Botezătorul mărturisește cu gura lui: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii”
Ajuns în temnița rece și întunecoasă, a fost „locul” cel mai potrivit pentru diavol să „spulbere” toată încrederea din inima celui „mai mare prooroc născut din femei”.
„Vîntul îndoielii” l-a determinat să trimită o solie și să întrebe: „Tu ești acela care trebuia să vină sau să așteptăm pe altul”? (Matei11/3)
Nu întâmplător autorul epistolei „către Evrei” le trimite un mesaj de îmbărbătare evreilor care s-au oprit la „răscruce de drumuri”:
„Să nu vă părăsiți dar încrederea voastră, pe care o așteaptă o mare răsplătire. ”
Este ferice să crezi în Dumnezeu.
Dar mai . . . „ferice de cei ce-și pun tăria în Tine și-n a căror inimă locuiește încrederea” (Ps 84/5)
Și aceasta numai credința adevărată o poate face. . .
În nici un domeniu ( nici măcar în cel spiritual) NIMENI nu ajunge profund dacă nu este dispus să aprofundeze ( să se adâncească în ) lucrurile esenţiale care stau la baza acelui domeniu. Aprofundarea unui domeniu cere INTERES faţă de acel domeniu, TIMP şi EFORT din partea omului.
Eu am terminat o scoală de electriceni şi pe timpul scolii am avut un singur interes că termin şcoala ca să am o diplomă. Aşa că am ajuns un electrician care nu deosebeam tensiunea de curent. Ironia soartei ( vorbesc în felul lumi) a făcut să ajung să lucrez într-un laborator de încercări electrice în care aveam aparate de măsură şi control etalon destul de scumpe. Cred-că în prima sau a doua zii de lucru am încurcat tensiunea cu curentul şi a început să iasă fum dintr-o ,, trusă de curent tensiune,, M-am necăjit atâtde tare încât în noaptea următoare nu am putut dormii deloc, am strigat către Domnul ca sa-mi dea înţelepciune să fac deosebirea între mărimile electrice cu care lucram( curent, tensiune, putere frexvenţă, impedanţă, reactnţă,...electrică). Ţin minte că Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunea şi în noaptea aceeia am învăţat mai mult decât am învăţat în patru ani de scoală. În timp ce mă rugam, Domnul mi-a dat gândul să iau dicţionarul limbii române, un caiet şi un pix să să scriu toate definiţile acestor mărimi electrice ca să văd care este asemănarea şi deosebirea între aceste lucruri esenţiale care stau la baza electricităţi, că ele lucrează împreună ca si CREDINŢA, ÎNCREDEREA, NĂDEJDEA ŞI ÎNCREDINŢAREA de aceia în aparenţă par să fie acelaş lucru dar în profunzime se deosebesc unele de altele. Am făcut acel lucru şi în noaptea aceea ni-am pus bazele mele ca electrician, dacă vreţi am ajuns să fac deosebirea între stânga şi dreapta în materie de electricitate.
Dumnezeu s-a folosit de această experienţă ca să mă ajute sa-mi pun bazele mele ca şi creştin, deoarece nimeni nu s-a născut un crestin profund după cum nimeni nu s-a născut un electrician profund: toţi începem de la ZERO un domeniu chiar dacă-l începem la 80 de ani şi ne adâncim în el în măsura în care devenim interesaţi de el şi suntem gata să cheltuim timp şi efort în a aprofunda acel domeniu. Iar pe măsura ce-l aprotundăm devenim destoinici pentru orce lucrare bună din orce domeniu, CHIAR ŞI DIN CEL SPIRITUAL.
De aceia după cum am spus la început ,mă bucur când întâlnesc fraţi şi surori care şi-au adâncit privirea în cuvântul Domnului ca să facă deosebirea între lucrurile esenţiale care stau la baza vieţi de credinţă şi mă deranjază enorm când întâlnesc doctori în teologie care recită biblia şi în greacă şi în ebraică în timp ce ei nu sunt în stare să facă deosebirea între încredere şi încredinţare. Aceştea sunt oameni superficiali care în cele spirituale au avut un singur dor (interes) :DIPLOMa.... Ei sunt ca şi cărturari iscusiţi din vremea Domnului Isus: nişte călăuze oarbe.
Soră te rog să nu te superi pe mine dacă scriu comentari epistolă dar ( deocamdată) nu am altă cale de a exprima în cuvinte tot ce am de spus la subiectele pe care le aduceţi în discuţie. (...) Şi eu cred că am un cuvânt de spus, că nu vorbesc din carţi ( auzite de la alţi) ci vorbesc din proprie experienţă, chiar dacă sunt un necioplit în vorbire. (...)
Legat de mulţimea de confesiuni, şi aici am multe de spus, dar spun doar atât: poporul lui Dumnezeu funcţionează ca un intreg, ( PLĂMĂDEALĂ)de aceea diferenţa între confesiunile care compun poporul lui Dumnezeu este doar în forme nu în lucruri profunde. În aparenţă ne deosebim dar în realitate TOŢI suntem o apă şi un pământ. DIFERENŢELE ÎNTRE NOI NU FAC DIFERENŢA ÎNTRE NOI. Noi din punct de vedere spiritual suntem ca vasele comunicante nivelul spiritual este acelaş în toate confesiunile creştine şi este = cu nivelul spiritual al vremi în care trăim. (...) De aceea trebuie să facem parte dintr-o confesiune crestină că în afara poporului lui Dumnezeu nu este mântuire, dar nu trebuie să luăm parte la decăderea ei . Trebuie să fim ca acele suflete din biserica din Sardes care şi-au păstrat hainele curate.....
Foarte frumos și bine detaliat și exprimat acest profund și mare adevăr despre vorba și fapta credință, care evidențiază prin excelență credința autentică într-o lumină inedită, vie și nepărtinitoare.
Domnul Dumnezeul nostru Minunat să-ți binecuvânteze în chip minunat viața și toate lucrările pe care le faci și cele pe care ți-ai propus să le realizezi.