Eu cred că LĂCOMIA în sine nu e rea, că ea are capacitatea să-l ajute pe om ca sa-şi depăsească limitele. Un om lacom după avere, se depăşeşte pe sine însuşi în agonisirea averi, la fel cum un lacom după împlinirea voii lui Dumnezeu se depăşeşte pe sine însuşi în împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Diferenţa între cei doi lacomi nu este dată de intensitatea lăcomiei, că amândoi sunt plini de lăcomie, ci diferenţa este dacă de DIRECŢIA SPIRITUALĂ în care îi duce lăcomia. Pe lacomul de avere lăcomia lui î-l duce tot mai departe de Dumnezeu şi tot mai aproape de Mamona, iar pe lacomul după poruncile lui Dumnezeu lăcomia lui î-l duce tot mai aproape de Dumnezeu şi tot mai departe de Mamona....

În lume întâlnim o mie şi una de feluri de lacomi: lacomi de avere, de distracţie, de faimă, de, de,de : fiecare om este lacom în felul lui. Ceea ce te face să te depăşeşti pe tine însuţi aceea e lăcomia ta prin care te formezi sau te deformezi spiritual.

Teologi ( cărturari) iscusiţi care învaţă pe alţi dar care nu se ating nici cu degetul ce-l mic de poruncile lui Dumnezeu, sunt lacomi după cuvântul lui Dumnezeu, lăcomie însă care-i duce tot mai departe de Dumnezeu ( ca lăcomia de avere). Observaţi că nu orce lăcomie după Cuvânt , ne duce mai aproape de Dumnezeu ci numai lăcomia care ne face să ne depăşim pe noi inşine în împlinirea Cuvântului ( imbogăţirea faţă de Dumnezeu)