Casa olarului este atelierul unde sunt prelucrate vasele de lut.

Dumnezeu L-a trimis pe Ieremia într-o asemenea casă pentru a auzi cuvintele rostite de El. Acolo olarul tocmai lucrase un vas, dar nu-l izbutise. . . Și pentru că nu-l izbutise a fost nevoit să lucreze un alt vas, „după cum i-a plăcut lui să-l facă” (Ier. 18/4b)

Atunci Dumnezeu și-a rostit cuvântul Său:

„Nu pot Eu să fac cu voi cum face olarul acesta. . . ”?

Da. Dumnezeu este „Marele Olar. ” A luat țărănă, a modelat-o, i-a dat forma chipului de om, a suflat suflare de viață, și „vasul i-a izbutit de la prima încercare. Eu și tu, suntem „vase de lut” prelucrate de Marele Olar. Așa că putem spune ca și psalmistul: „Te laud că sunt o făptură așa de minunată! ”

Însă în scurgerea timpului „vasele” nu și-au mai păstrat forma și strălucirea de la început. . . A fost necesar ca Olarul să lucreze în permanență la modelarea lor. Una din greutățile întâmpinate se datorează faptului că „lutul” nu mai era atât de curat, deoarece el își modificase compoziția din pricina „factorilor înconjurători”. Lutul se amestecase cu „fierul”. (Daniel 2/43) iar fierul nu poate fi modelat.

Deși ne așteptăm ca  în „Casa cea mare” să fie numai vase de lut (pământ) se constată că au intervenit modificări majore și „vasele sau diversificat”. . . Au apărut și altfel de vase: „vase de aur, de argint și vase de lemn”. Privind la această diversitate, care ți se pare că sunt cel mai bune, mai prețioase și mai folositoare? Cu siguranță „cele de aur” - spunem noi. . . ( Iacov scria: „. . . dacă intră un om cu un inel de aur. . . tu zici, stai în locul acesta bun. )

„Aurul” are totdeauna trecere.

Dar nu și înaintea lui Dumnezeu deoarece el are alte principii:

„Deci dacă se curățește cineva va fi un vas de cinste, sfințit,   folositor Stăpânului său, destoinic pentru orce lucrare bună” (2Tim. 2/21)

Vasele de cinste sunt vasele curate. Stăpânului îi plac vasele curate și nouă la fel. . .

Nu contează dacă „vasul este de lut”, nu contează dacă „mâncarea este mai slăbuță”, - dar dacă „vasul” este curat, iar eu și tu suntem „flămânzi” totul va fi foarte bine.

(Cineva obișnuia să proorocească, dar „viața” lui nu era potrivită pentru un prooroc. Însă mereu se justifica: Nu are importanță „vasul” ci e important ce este în el, deoarece Dumnezeu s-a folosit și de o măgăriță. . . Da,   Dumnezeu s-a folosit și de măgăriță, numai că măgărița nu avea nici un păcat. Pentru mine, dacă îmi vorbește o măgăriță este „Da și Amin” - nu mai pun la îndoială nimic.

Numai că Avraam n-a vrut să „amestece” măgarul cu închinarea și l-a lăsat deoparte. . . (Gen. 22/5)

Și nici Dumnezeu nu-i face pe „măgari” prooroci, acolo a fost o excepție.

Deci rămânem la „ regula de aur”: „Dacă se curățește cineva. . . ”

Însă curățirea nu trebuie să se facă doar în „exteriorul vasului”. Domnul Isus i-a mustrat pe fariseii care procedau în acest mod:

„Vai de voi cărturari și farisei fățarnici, pentru că voi curățiți partea de afară a paharului și a blidului, dar lăuntru sunt pline de răpire și necumpătare”

Așa că regulile nu au întârziat să apară:

„Curăță întâi partea lăuntrică ca și partea de afară să fie curată” (Matei 23/25, 26)

Dumnezeu i-a îndemnat mereu pe evrei să treacă pe la „curățătorie” În Isaia 1/16 citim:

„Spălați-vă și curățiți-vă”.

Așadar spălarea este o operație, iar curățirea altă operație. Este posibil să te speli, dar să nu te fi curățit. Pentru curățire este necesar să folosești un detergent potrivit. Curățirea o face detergentul și nu doar apa. . .  

La o spălătorie chimică era pus un afiș cu litere mari: „Scoatem orce pată în afară de petele de pe conștiință”. Vestea bună este că s-a găsit „detergentul”  și pentru petele de pe conștiință.

În 1Ioan 1/7 citim:

„Sângele lui Isus Hristos, Fiul lui ne curățește de orce păcat”

În aceste condiții suntem îndemnați: „Să ne apropiem cu o inimă curată, cu credință deplină, cu inimile stropite și curățite de un cuget rău și cu trupul spălat cu apă curată” (Evrei 10/22)

„Cinstea aceasta este pentru voi care ați crezut” (1 Petru 2/7)

Vino și tu să fii un vas de cinste!

În „Casa Marelui Olar”. . .