Locul special de creștere oferit de Dumnezeu
Autor: Elmar P. Sakala  |  Album: Devoțional și Cugetare  |  Tematica: Meditație
Resursa adaugata de IonPuiu in 24/08/2017
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 2 voturi
Referințe

 

  Am asistat nașterea la mii de copii mai bine de 20 de ani și niciodată nu încetez să mă minunez cum a plănuit Dumnezeu trupul omenesc, ca să împlinească nevoile bebelușului înainte de naștere. Gândiți-vă la pântece sau la uter, locul special pe care Dumnezeu l-a pregătit în corpul mamei, ca să-l protejeze pe bebeluș și să-i permită să crească în siguranță. Este cu adevărat un organ incredibil!

  Uterul este format din pereți de mușchi netezi. Înainte ca femeia să rămână însărcinată, uterul este cam de mărimea unei pere, cântărind 60-90 g, cu pereți groși cam de 1 cm. Spațiul din interiorul uterului poate ține cam 30 ml de lichid. În timp ce sarcina avansează, Dumnezeu l-a desemnat să continue să crească, pentru ca bebelușul să se dezvolte, indiferent de mărimea Iui. Felul în care acest lucru se întâmplă este de-a dreptul uimitor.

  Nici un alt organ din corpul omenesc nu își schimbă mărimea atât de rapid cum o face uterul. Curând după concepție, celulele de mușchi neted din peretele uterin încep să crească treptat. Ele fac aceasta crescând în toate dimensiunile, devenind mai lungi, mai largi și mai groase. Când uterul atinge mărimea lui maximă, înainte de declanșarea nașterii, aceste celule musculare au crescut de 20 de ori mai mult decât mărimea lor inițială. Uterul umple acum aproape toată cavitatea mamei. Spațiul din uter a crescut de o sută de ori – este capabil acum să conțină aproape 3 l de lichid!

  Un fapt chiar mai uimitor este că, după nașterea copilașului, mărimea uterului începe să scadă treptat. Celulele musculare ale peretelui uterin scad în mărime rapid, până când, în patru până la șase săptămâni, revin la dimensiunile lor inițiale.

  Puterea lui Dumnezeu nu cunoaște limite în oferirea unui loc pentru ca bebelușul să crească, dar El are și un loc pentru creștinul în dezvoltare. Regele David îl numea „locul de adăpost”. Acest loc special este în Isus. El ne împlinește toate nevoile și ne protejează. Și prin El este posibilă renașterea.

  Când ți-e teamă și ești frustrat, mergi în „locul de adăpost” al lui Isus.

  Poți întotdeauna să te simți în siguranță cu Hristos.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 914
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni