Era o zi de Sabat. Biserica noastră are două balcoane, iar cel de sus este folosit în general de mămicile cu copii mici, pentru că acolo copiii se pot plimba fără să deranjeze serviciul divin. Acolo putem duce cărţi de colorat şi creioane, fără să ne temem că va fi distrasă atenţia cuiva de la Cuvânt.

  Erau mai multe mămici la al doilea balcon, şi serviciul divin era în plină desfăşurare, când, de la amvon, pastorul a citit următorul pasaj din Biblie: „Pe când şedea la masă cu ei, a luat pâinea şi, după ce a rostit binecuvântarea, a frânt-o şi le-a dat-o” (Luca 24:30).

  Fiul meu se juca; nici nu m-aş fi gândit că este atent la ce se aude prin difuzoare. Cum s-a citit acest pasaj, s-a ridicat, m-a prins de mână şi mi-a zis:

  – Hai, mămico, şi eu vreau pâine!

  La început nu am înţeles ce vrea, dar el a completat mesajul cu mâinile şi picioarele, spunându-mi:

  – Acolo jos, nenea a spus că ne dă pâine; şi eu vreau, hai să mergem jos! Atunci am înţeles că a fost atent la pasajul citit, l-a crezut şi imediat a sărit ca să primească şi el. Nu mi-a fost uşor să-l conving să renunţe la intenţia lui. Nu am avut cui să explic; a plâns, m-a tras şi m-a implorat. Nu înţelegea de ce nu vreau să îl duc jos ca să primească şi el pâine.

  Când am ajuns acasă şi totul s-a liniştit, m-am gândit la experienţele zilei şi mi-au venit în minte această întâmplare şi textul de azi. Dacă nu primesc împărăţia lui Dumnezeu asemenea unui copilaş, cu niciun chip nu voi intra acolo. Sunt cuvinte tari, dar sunt luate în seamă atât de puţin! Trebuie doar să auzi, să crezi şi, fără întârziere, să faci ce spune Cuvântul.

  Să primim împărăţia lui Dumnezeu asemenea unui copilaş!

  „Simplitatea, uitarea de sine şi iubirea plină de încredere ale copilaşului sunt însuşiri pe care cerul le apreciază. Acestea sunt caracteristicile adevăratei măriri. […] înainte de onoare este umilinţa. […] Ucenicul care seamănă mai mult cu un copil este lucrătorul care are mai mult succes în lucrarea lui Dumnezeu. Inteligenţele cereşti pot să conlucreze cu acela care nu caută să-şi înalţe eul, ci să salveze suflete. Acela care simte mai mult nevoia după ajutorul divin va stărui mai mult ca să-l aibă; iar Duhul Sfânt i-L va descoperi pe Isus, care va întări şi va înălţa sufletul. În urma comuniunii cu Hristos, el pleacă să lucreze pentru cei care pier în păcatele lor. El este uns pentru misiunea sa şi are succes acolo unde mulţi învăţaţi şi intelectuali dau greş” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, pp. 381, 380).