Clara și îngerul
Autor: Vladimir Polanko  |  Album: Devoțional pentru tineri  |  Tematica: Meditație
Resursa adaugata de IonPuiu in 27/08/2017
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Referințe

 

  Clara Barton, fondatoarea Crucii Roşii americane, era la bordul vasului Le Mattie Bell, pentru a supraveghea o operaţiune de pe râul Mississippi. Când vaporul era pe punctul de a pleca, un străin s-a apropiat de ea şi i-a spus:

– Doamnă Barton, îmi permiteţi să merg împreună cu dumneavoastră?

– Nu, răspunse Clara.

  Mai târziu, Clara îşi dădu seama că acel om încă se afla la bord şi îi spuse căpitanului vasului să îl roage să coboare imediat. Dar căpitanul uită. Odată cu venirea nopţii, ceaţa a îngreunat foarte mult navigarea pe mare. Căpitanul nu putea vedea decât la câţiva metri în faţă, ambarcaţiunea fiind astfel într-un mare pericol. Îngrozită de această situaţie, Clara a început să se roage. Atunci străinul se apropie de ea şi îi spuse:

– În doar câteva minute, vaporul se va izbi de un gheţar mortal. Mergeţi repede şi spuneţi-i căpitanului să oprească.

  Impresionată de cuvintele acelui om, căruia ea îi interzisese să urce la bord, Clara a vorbit cu căpitanul şi au aruncat de îndată ancora. În ziua următoare ei s-au văzut la 150 de metri depărtare de un gheţar. După ce şi-au revenit, Clara a poruncit ca acel om să fie căutat. Dar după ce l-au căutat peste tot, unul dintre marinari i-a spus:

– Doamnă Clara, cu siguranţă că acel bărbat nu a fost pe vapor.

  Din acel moment şi până la moartea ei, în 12 aprilie 1912, Clara Barton a avut încredinţarea că un înger salvase vasul Mattie Bell.

  În Daniel capitolul 6 găsim relatarea care ne spune că profetul a fost aruncat în groapa cu lei. Dumnezeu nu a făcut nimic pentru ca slujitorul Lui să nu fie aruncat în groapă, dar El a hotărât să îl elibereze pe Daniel când se afla deja în groapă. Cum s-a rugat el? Să privim cu atenţie ce ne spune relatarea biblică: „Dumnezeul meu a trimis pe îngerul Său şi a închis gura leilor, care nu mi-au făcut niciun rău” (Daniel 6:22).

  Poate că şi tu ai avut o experienţă la fel de uimitoare ca aceea a Clarei Barton, dar adevărul este că în fiecare zi, Dumnezeu îşi trimite îngerul Său pentru a te proteja de atacurile lui Satana. Chiar şi acum probabil că el este în jurul tău

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1010
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni