Umilindu-mă pentru binele tău
Autor: Mary McDonald  |  Album: Devoțional și Cugetare  |  Tematica: Meditație
Resursa adaugata de IonPuiu in 31/08/2017
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot

  După ce am absolvit Universitatea Standford, m-am căsătorit cu iubirea mea din colegiu. În timp ce el practica medicina și își făcea rezidențiatul, eu am obținut un doctorat în psihologia dezvoltării și am luat un curs postdoctorant. Când împlineam 31 de ani, aveam patru copii frumoși, două fete și doi băieți. Aveam mai mult de 20 de publicații și carierea mea științifică era în floare. Aveam o casă frumoasă și chiar un microbuz nou. Viața era bună.

  La adunare, când prietenii mă întrebau cum le făceam pe toate, mă gândeam în mine însămi: Sunt cu adevărat uimitoare. Când aveam nevoie de ajutor, ceea ce nu se întâmpla prea des, i-L ceream lui Dumnezeu și plonjam înainte. Îmi dădeam seama că dețineam controlul.

  Apoi, pe neașteptate, a venit diagnosticul – scleroză multiplă, o boală progresiv paralizantă.

  Nu! Te rog, Doamne! Lasă-mă să continuu să realizez lucruri mari. Dar copiii? Cariera mea?… Am luptat, dar boala n-a trecut. De ce, Doamne, de ce?…

  Îmi dau seama de slava și bunătatea Domnului, care mă iubește atât de mult, încât n-a vrut să sufăr din punct de vedere spiritual în starea mea de sănătate, ci a permis ca sănătatea să-mi fie luată pentru un scop mai înalt. Așa că El a permis instalarea bolii, ca să pot lăsa realizările lumești și să fiu adusă în bucuria Sa. Toate lucrurile, inclusiv bunăstarea noastră, sunt în mâinile Domnului nostru omniscient.Dar întotdeauna, prin toată situația, simt dragostea lui Dumnezeu. Și, încet, am învățat și încă învăț că „Știm că toate lucrurile lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu și anume spre binele celor ce sunt chemați după planul Său” (Romani 8,28). Și înțelesul pe care îl dă Dumnezeu cuvântului bine este cu mult deasupra definiției omenești. În înțelepciunea Lui atotștiutoare, binele este a-L cunoaște, a-L iubi, a deveni ca EI. Pentru aceste lucruri, prin harul lui Dumnezeu, mă lupt acum.

  Mai am încă mult de învățat. Boala mea pare că s-a stabilizat pentru ultimii câțiva ani. În timp ce am probleme cu vederea și mă simt slăbită, sunt mângâiată, știind că Dumnezeu deține controlul. El vede întreaga imagine, pentru că El a făcut-o. Dumnezeu este așa de bun!

  Poate și tu treci printr-o perioadă de umilire chiar acum. Amintește-ți, Dumnezeu deține controlul. Așa cum El i-a condus pe israeliți timp de 40 de ani în pustie, ca să poată fi gata pentru moștenirea Canaanului, așa lucrează și acum în viața ta, pentru binele tău.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 832
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni