Cu nişte ani în urmă, băiatul meu cel mare a lucrat la o fermă unde se cultiva porumb. Mergea cu tractorul şi făcea diferite treburi. De multe ori venea acasă ud leoarcă din lanurile de porumb în care fusese de dimineaţă şi îşi arunca hainele ude şi murdare în coşul de rufe. De câteva ori, l-am avertizat: „Te rog, nu mai face aşa! Unele prosoape s-au pătat din cauza hainelor tale.” Adevărul e că ultima persoană de la care el, ca adolescent lucrând pentru prima oară, avea nevoie să primească ordine era propria mamă. Era în situaţia chiar şi de a-şi cumpăra singur o parte din haine.

  A trecut ceva vreme şi am găsit o rochie frumoasă, galbenă, potrivită pentru biserică. Îmi plăcea şi am primit multe complimente. Aveam mare grijă de ea. Într-o zi, în timp ce puneam la spălat, am scos-o din coş ca să o spăl separat. Am descoperit-o însă plină de mizerie, de pete şi de ceva ce părea noroi.

  Peste rochie erau hainele murdare ale fiului meu încă ude din ziua precedentă. M-am înfuriat. De câte ori am vorbit cu el despre asta! M-am rugat: „Doamne, cum îi pot arăta fiului meu cât de lipsit de respect este când nu îmi urmează indicaţiile?”

  Era o zi ploioasă şi îi promisesem fiului meu că o să îl iau cu maşina de la serviciu, în timp ce mă îndreptam spre el, mi-a venit ideea cum să îi arăt care era părerea mea despre această lipsă de respect şi de ascultare.

  După schimburi de amabilităţi, i-am zis într-o doară: „Ştii cămaşa aia albastră, nouă, pe care ţi-ai cumpărat-o? Aia care îţi place foarte mult?” El a dat din cap. „Îmi pare rău să îţi spun că unul dintre copii şi-a aruncat prosopul ud peste ea în coş. Acum are pete şi mizerie pe ea. Nu sunt sigură că o să iasă.”

  S-a înfuriat. După o vreme de comentarii şi agitaţie în legătură cu faptul că îşi cumpărase cămaşa din bani lui, i-am spus: „Dragul meu băiat, ceea ce tocmai ţi-am spus nu e chiar adevărat.” El a întors capul spre mine şi m-a privit neîncrezător. Am continuat: „Ştiu că, dacă ţi-aş fi spus ce s-a întâmplat în realitate, n-ai fi înţeles senzaţia de pierdere şi de frustrare pe care le am eu după ce ţi-am spus de atâtea ori să îţi pui hainele de lucru separat.” El a dat din cap: „Îmi pare foarte rău.”

  Ce vreau să spun: Participăm la studii biblice şi suntem atente la predici, dar, de ascultat, nu ascultăm de Tatăl nostru, Părintele nostru ceresc. Mă întreb cât de mult suferă când, cu bună ştiinţă, noi nu Îl ascultăm. De aceea a pus în Cuvântul Său versetul de astăzi. Şi eu am învăţat ceva în acea zi.