„Veţi găsi un prunc… culcat într-o iesle.” (Luca 2:12)

     La un Crăciun, pe când se afla în Londra, Philip Yancey s-a dus să asculte oratoriul „Mesia” de Handel. El spune: „Mi-am petrecut dimineața uitându-mă la ceea ce a mai rămas din gloria Angliei: bijuteriile coroanei, un sceptru din aur, trăsura poleită cu aur a primarului… probabil astfel de imagini au umplut gândurile contemporanilor lui Isaia care au auzit promisiunea: „Atunci se va descoperi slava Domnului” (Isaia 40:5). Cu siguranță, iudeii s-au gândit la zilele de glorie ale lui Solomon când „argintul şi aurul erau tot atât de obişnuite… ca pietrele” (2 Cronici 1:15). Cu toate acestea, Mesia a purtat cununa smereniei. Dumnezeul care ar fi putut folosi armate și imperii ca pe niște pioni, pe tabla de șah, a venit ca un prunc ce a depins de un cuplu de evrei săraci ca să-I ofere adăpost, hrană și dragoste. În Londra mi-am făcut o idee despre cum  călătoresc conducătorii prin lume: cu gărzi de corp, fanfare, haine strălucitoare și bijuterii scânteietoare. Un șef de stat a vizitat recent Statele Unite cu un bagaj de 2000 kg, câte două toalete pentru fiecare ocazie, o coafeză personală și o armată de oameni cu diferite sarcini. Vizita lui Dumnezeu pe pământ a avut loc într-un grajd de animale, fără însoțitori și fără un loc unde să fie așezat Regele de curând născut, în afară de o iesle. Cerul s-a luminat de îngeri, dar cu toate acestea, cine a văzut spectacolul? Niște oameni analfabeți care aveau grijă de turmele altora, niște ciobani care nu aveau nici măcar nume.” Cele întâmplate la Nașterea Domnului l-au inspirat pe un preot care a vizitat Betleemul în 1865 să aștearnă pe hârtie următoarele cuvinte: „Tăcut și liniștit, din cer a coborât Darul neprețuit. Dumnezeu ne-a dat în dar, binecuvântări și har. Inima care-L primește, de păcat se curățește. Sufletul ce se smerește prin Isus se mântuiește!”