„I s-a făcut milă…” (Matei 9:36)

     De multe ori, cea mai bună metodă de a trece peste durere și pierdere este folosirea amintirilor ca factor motivator, și apoi comunicarea cu alte persoane care suferă. „Dar sunt ocupat”, spui tu. Domnul Isus nu a fost niciodată prea ocupat pentru a arăta compasiune față de cei aflați în suferință. După ce David, fiul lui Ray și al lui Judy Williamson, a murit în condiții tragice, Ray a zis: „Obișnuiam să-mi pun întrebarea dacă să merg sau nu la capelă, atunci când cineva trecea printr-o tragedie… pentru că întotdeauna mă simțeam ciudat și nu știam ce să spun. Dar nu-mi voi mai pune niciodată această problemă! Mă voi duce de fiecare dată. Nu ceea ce spui contează, ci faptul că ești prezent.” Când doi adolescenți au murit într-un accident de mașină, părinții lor au decis să aibă un priveghi comun. Peste o mie de persoane au participat, unii așteptând chiar și trei ore ca să consoleze familiile îndurerate. Când un bărbat care a stat singur la rând a ajuns, el a spus: „Nu i-am cunoscut pe copiii voștri și nici pe voi nu v-am întâlnit niciodată. Dar am venit în seara aceasta aici pentru că și eu am avut un fiu care a murit acum doi ani. Știu prin ce treceți. Vreau să știți doar că sunt alături de voi, dacă doriți să vorbiți cu cineva.” După care le-a pus un bilețel cu numărul de telefon în mână și a plecat. Gândește-te puțin. Un străin și-a dat trei ore din timpul său unor oameni pe care nu-i cunoștea pentru că a dorit să-i ajute să treacă prin această experiență tragică din viețile lor. Să înțelegem un lucru: Când ne arătăm compasiunea față de alții, ne asemănăm mai mult cu Domnul Isus… și noi înșine suntem vindecați!