O Tatăl meu iubit, glasul Tău este atât de dulce, atât de blând, atât de plin de pace, de pacea care întrece orice pricepere omenească. Şi Tu vorbeşti  mereu inimii mele, căci mă iubeşti şi-ţi pasă de mine. Eşti un Tată milos, care ai făcut totul ca să mă vezi bucuroasă şi fericită. Ai dat ce ai avut mai scump, pe Fiul Tău, pentru mine şi asta nu o pot înţelege, cu mintea mea. Cum ai putut să o faci, pentru mine care nu meritam nimic bun în viaţă. Ooo, dragostea Ta Tatăl meu, nu are măsură. Ai dăruit totul, pe nimic! O slavă Ţie Tată! Atunci când am reuşit să deosebesc glasul Tău din multele glasuri care-mi vorbeau în urechi, m-am topit la picioarele Tale. Nu mai auzisem asemenea glas niciodată, atâta linişte şi dragoste în vorba Ta! M-am trezit ca dintr-un somn şi mi-am amintit cum mi-ai vorbit, despre glasul Tău, pe care-L voi recunoaşte după blândeţea cu care-L vei rosti. Îmi spunea-I că alte glasuri urlă şi înspăimântă, iar eu cu ele eram obişnuită, le cunoşteam, le simţeam străpungerea în mintea şi inima mea şi nu-mi lăsau pace şi linişte nici ziua nici noaptea. Erau glasuri care îmi spuneau, cu gura larg deschisă: „vei muri, nu mai poţi aşa, copii tăi vor fi a nimănui, ai acestă boală şi încă una vine, va fi nenorocirea ta, vei, vei. . . Şi spaimele veneau şi-mi tulburau somnul şi nu puteam să mă liniştesc de urletele glasului celui rău. În disperarea mea, ziceam, cum pot să fiu în starea asta, eu sunt copil de Dumnezeu, Duhul Tău locuieşte în mine şi nu se poate să locuiască într-un Templu plin de boli şi neputinţe? Am apelat la oameni în disperarea mea şi oamenii mi-au spus că asta-i voia Domnului, aşa vrea EL să mă încerce, făcându-mă să îmbrăţişez încercarea şi boala ca pe un dar de la Dumnezeu şi să nu înţeleg că slava lui Dumnezeu iese din scăparea din încercare şi din vindecarea bolilor. Am pierdut mulţi ani din viaţă strivită de boli şi necazuri pe care Domnul Isus le-a plătit la cruce ca eu să nu le mai port. Şi când am auzit şi am înţeles glasul Tatălui meu, prin Isaia, că pedeapsa care o meritam eu şi care îmi va da mie pacea a căzut peste Isus şi prin rănile LUI eu sunt vindecată şi salvată de depresii şi anxietate, de boli incurabile care nu poate să le aibă un „fiu” de Dumnezeu, le-am prins cu amândouă mâinile, le-am crezut şi am fost salvată. Am învăţat care este identitatea mea în Hristos, cine sunt eu în Hristos şi cum pot să mă apăr de uneltirile celui rău în situaţi şi atacuri. Am înţeles să deosebesc clar glasul Domnului de alte glasurii şi să mă împotrivesc cu armele luminii, care sunt Cuvântul LUI. M-am echipat şi mă echipez mereu cu Cuvântul Domnului şi mă duc biruitoare, cunoscând tot mai mult puterea biruinţei în Hristos şi locul de unde lupt şi dărâmând în jurul meu orice întăritură şi plan a celui rău, pentru că Cel ce este în mine, este mai mare decât cel ce este în lume. Sunt hotărâtă să lupt pentru tot ce Domnul Isus a câştigat la cruce, duhul meu, sufletul şi trupul meu. Duhul meu a fost făcut desăvârşit, acum lupta se dă în suflet şi trup, iar în stăpânirea acestor teritorii, voi păşi eu, pas cu pas şi nu voi lăsa duşmanului nici o palmă din ele, iar desăvârşirea lor o va face Domnul, atunci când pământescul va fi schimbat cu duhovnicescul. Acestă luptă o duc împreună cu Duhul Sfânt care mă călăuzeşte în tot ce îmi apare în cale şi sunt biruitoare împreună cu EL. Mulţumesc Tată, Isuse şi Duhule Sfânt!