ZIUA JUDECĂȚII
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Softy in 13/01/2018
    12345678910 0/10 X
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Cum este El, aşa suntem şi noi în lumea aceasta.” (1 Ioan 4:17)

     Oare vei ajunge în ceruri pentru că meriți? Nu, vei ajunge acolo datorită Domnului Isus, Cel în care ți-ai pus nădejdea, și în care te încrezi. „Cum este El, aşa suntem şi noi în lumea aceasta: astfel se face că dragostea este desăvârşită în noi, ca să avem deplină încredere în ziua judecăţii. În dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica; pentru că frica are cu ea pedeapsa; şi cine se teme, n-a ajuns desăvârşit în dragoste.” (1 Ioan 4:17-18) În ziua judecății, avuțiile de pe pământ nu vor mai conta. Frumusețea fizică nu va fi pusă la socoteală. Faima va fi uitată. Poate vei sta lângă Napoleon sau Iulius Cezar, însă nu-i vei întreba despre Waterloo sau Brutus. Toate privirile vor fi ațintite asupra Domnului Isus! Cei care l-au ignorat vor auzi cuvintele „Plecați de la Mine” (Matei 25:41). Dar cei care Îl acceptă ca Domn și Salvator nu trebuie să se teamă. „Putem sta în fața Lui cu încredere, pentru că trăim asemenea lui Hristos în această lume.” Gândește-te la asta! Dumnezeu se uită la tine așa cum se uită la Hristos – demn și acceptat. Pentru că ești „în Hristos” poți vedea ziua judecății așa cum o vede El – cu încredere. Hristos Se teme de judecată? Nu! Nici sufletul fără păcat nu trebuie. Se teme El de moarte? Nu, Dătătorul Vieții nici nu are cum! Așadar, ar trebui oare ca noi, cei care suntem în Hristos, să ne temem de judecată sau de moarte? Deloc: „Cum este El, aşa suntem şi noi în lumea aceasta”. Așadar, ziua judecății va fi o zi glorioasă pentru tine!


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Cine va sta lângă Iulius Cezar, va sta în fața tronului mare și alb.....și nu va fi mântuit, cum nici Iulius Cezar nu va fi, pentru că, deși asasinat, era departe de cunoașterea lui Dumnezeu...
Adăugat în 15/01/2018 de loredanam
Statistici
  • Vizualizări: 677
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni