Povesti de viata

, , O tânără domnişoară se întoarse acasă într-o după-amiază. Avusese o zi grea  cu multe probleme şi acum era obosită şi supărată. Mama ei, femeie în vârstă, s-a grăbit să-i iasă în întâmpinare. S-au aşezat împreună la masă dar, ca orice mamă, a văzut de îndată tristeţea din sufletul fetei şi a căutat să o liniştească.

- Mai lasă-mă în pace, mamă! Crezi că toate se pot rezolva aşa, cu una cu două? Nici nu ştii despre ce-i vorba, spuse fata.

- Dar îmi poţi povesti, i-a răspuns cu răbdare mama. Poate te-aş putea ajuta. . .

- Cu ce să mă ajuţi, cu sfaturi? M-am săturat de atâtea întrebări şi sfaturi. Lasă-mă în pace! a mai strigat tânăra fată şi a iesit  în grabă, trântind uşa.

Spre seară, când s-a mai liniştit, când şi-a dat seama de greşeala ei, de supărarea pe care o pricinuise cu siguranţă mamei sale, s-a întors acasa. Acasă însă şi-a găsit mama aşteptând în fotoliul din faţa ferestrei, cu capul în piept, parcă ar fi adormit. . .

Dar murise, murise de inimă chiar în după-amiaza aceea. Zadarnice au fost lacrimile ce au urmat, zadarnică a fost toată durerea fetei. Mama  ei murise şi ultimele cuvinte pe care le auzise de la copilul ei fuseseră: , , Lasă-mă în pace mama! “  

Acest lucru o durea acum cel mai tare pe tânăra fată: mama sa  murise fără ca ea să-i fi spus de fapt cât de mult o iubea, câtă nevoie avea de prezenţa ei, de sfaturile ei, de dragostea ei  de mamă. . . ”